X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Mihai Volontir împlinește 80 de ani! Cinci lucruri despre Budulai

9 mar. 2014,, 09:00   Showbiz
7851 1
Foto : tribuna.md
1. Talentul strălucit și original al lui Mihai Volontir a fost apreciat cu o mulțime de atribuții și titluri, dar nu toți știu că el nici măcar nu a făcut studii de actorie. Mihai Volontir este de profesie învățător. El a profesat cîțiva ani, apoi, devenind șeful clubului din sat, s-a interesat de actorie și a plecat pe urmele fraților mai mari, care erau artiști la Teatrul de Operă din Brașov. În 1957, la un concurs republican de artiști amatori, Volontir a fost observat de fondatorul Teatrul Muzical-Dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălți, Boris Harcenco, care l-a și invitat în trupa sa.

2. În arsenalul lui Mihai Volontir se află 120 de spectacole și 40 de filme. Calea în cinematografie i-a fost deschisă de regizorul Gheorghe Vodă, care i-a încredințat actorului fără diplomă rolul principal, al lui Ivan Turbincă, în filmul istoric „Se caută un paznic”. După ce filmul a fost lansat pe marile ecrane, cu „talentul din Bălți” a vrut să lucreze chiar Emil Loteanu. Însă aceste două personalități de creație, înzestrate, dar în același timp și complicate, așa și nu au reușit să găsească un limbaj comun și pelicula „Această clipă” a fost singura lor colaborare.

3. Dacă rolul lui Dimitrie Cantemir l-a făcut popular pe Mihai Volontir în patrie, apoi filmările în primul blockbuster sovietic „Manevra de răspuns” a făcut să vorbească despre actorul din Moldova întreaga Uniune Sovietică. Acest film, în 1978, a depășit toate recordurile, în mare măsură datorită favoritului publicului Mihai Volontir.

4. Faima lui Mihai Volontir a venit odată cu rolul principal din serialul televizat „Țiganul”. De remarcat că această peliculă inițial se preconiza să fie turnată la „Moldova-film”, dar conducerea studioului, temîndu-se să nu propage stereotipul că moldovenii sînt țigani, a respins această idee. Actorul atît de bine și-a însușit imaginea eroului său, că mulți așa și îl numeau – Budulai. Apropo, anume Mihai Volontir l-a convins pe scenaristul Anatoli Kalinin să nu-l omoare de țigan, dar să-l lase să-și continue viața cinematografică.

5. În anul 2000, Mihai Volontir a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească. Iar la Bălți, oraș în care maestrul s-a lansat pe scena mare, locuitorii recunoscători intenționează să-i ridice un monument în timpul vieții.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?