Șeful statului a făcut acest lucru comentînd anunțul Partidului Democrat despre remanierile de cadre de la Guvern, relatează NOI.md.
„Democrații au încercat să facă o surpriză de proporții înainte de sărbători, dar nu cred că cetățenii vor aprecia această surpriză ca fiind pozitivă și plăcută“, a scris el într-o rețea de socializare.
Dodon a menționat că lista candidaturilor conține mai multe nume cunoscute, de tristă faimă, care s-au compromis politic. „Unii dintre aceștia au demonstrat și inconsecvență, și lipsă de profesionalism, și oportunism regretabil. Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier”, a opinat președintele Moldovei.
El a spus că va semna demisia actualilor miniștri, însă nu va accepta noile candidaturi. „Refuz propunerea democraților“, a menționat șeful statului.
Potrivit lui, majoritatea parlamentară comite o eroare serioasă prin această așa-numită reformă de cadre. „Este evident că Guvernul devine mai politizat acum. Totul e cusut cu ață albă, algoritmul e vizibil. Iar revolta cetățenilor va spori”, a avertizat Dodon.
Președintele și-a exprimat încrederea că cetățenii înțeleg subtilitățile acestei mișcări politice și îi vor da o apreciere negativă pe potrivă, atît acum, cît mai ales la următoarele alegeri parlamentare.
Adăuga comentariu