Procuratura Anticorupție a inițiat o cauză penală în vederea elucidării tuturor circumstanțelor activității infracționale, precum şi tragerii la răspundere a membrilor grupării criminale investigate.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada lunilor august-noiembrie, procurorii, împreună cu ofițerii de investigații ai SIS şi CNA, au documentat şi reținut trei cetățeni ai Republicii Moldova, care, avînd în calitate de complici mai multe persoane originare din țări cu risc sporit, stabiliți în afara Republicii Moldova, au reușit să sustragă ilegal mijloace bănești.
Pentru realizarea schemei frauduloase, gruparea criminală a preluat gestionarea unei firme din municipiul Chişinău fără scop de a desfăşura activitate de antreprenoriat. Ulterior, în perioada lunilor august-septembrie 2017, prin înșelăciune, obținînd un post terminal extern al unei instituții financiare, învinuiţii au efectuat sustragerea şi transferul de mijloace bănești în valoare de peste 188.000 de lei, utilizînd datele de identitate ale cardurilor bancare emise de instituţii financiare din Australia şi Olanda.
În urma acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii efectuate, au fost reţinute trei persoane, una dintre care deţinea funcția de consilier în Consiliului raional Străşeni. Pe moment, doi învinuiţi se află în arest şi unul sub control judiciar.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă pînă la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare care vor fi suportate.
Adăuga comentariu