X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Dodon: Guvernarea va fi lovită de bumerangul pe care l-a lansat

24 oct. 2017,, 14:07   Politică
9039 14

Guvernarea va cădea în groapa pe care o sapă altora.

Declarația aparține președintelui țării, Igor Dodon, și a fost făcută după numirea lui Eugen Sturza ministru al apărării. Decretul de numire a fost semnat de președintele Parlamentului, Andrian Candu, care exercită interimatul funcției de președinte al țării, printr-o hotărîre luată de Curtea Constituțională.

În acest context, Dodon susține că “actul învestirii ministrului Apărării e dincolo de limita legitimității politice și arată cum neputința îi face pe guvernanți să comită erori grave”.


„Prin faptul că nu le-am permis celor din guvernarea democrată să forțeze mîna președintelui, i-am adus în situația ca ei să utilizeze din nou ultimul as din mînecă pe care îl au – Curtea Constituțională. Însă precedentele pe care democrații au îndrăznit să le creeze vor deveni instrumentul din cauza căruia tot ei vor avea de pătimit. Vor fi loviți de bumerangul pe care l-au lansat”, a spus Dodon.

Șeful statului este de părere că “aceste metode nu sînt văzute de nimeni cu ochi buni, nici pe intern, nici pe extern și numai democratice nu pot fi numite”.

„Îi asigur pe cetățeni și pe partenerii străini că nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară a democratilor nu vor putea nici de acum încolo să exercite presiune politică asupra președintelui țării. Eu am mandat de la popor și mă voi supune doar poporului. Iar demisia mea ca președinte o poate decide doar poporul și nimeni altcineva”, susține șeful statului.

Potrivit lui, alegerile anticipate, o majoritate parlamentara socialistă și statul prezidențial rămîn în continuare o soluție de salvare a Moldovei.

„În acest sens:
- Vom desfășura o amplă campanie de informare și de colectare a semnăturilor în favoarea statului prezidențial.
- Nu voi ceda presiunilor și nu voi subsemna ceea cu ce nu sunt de acord și este în detrimentul intereselor statului. Voi lupta pînă la urmă pentru interesele cetățenilor.
- Vom amplifica acțiunile sociale de susținere a oamenilor simpli care au nevoie de ajutor, săptămînal vom fi în satele și raioanele țării alături de cetățenii noștri.
- Vom obține majoritatea parlamentară a socialiștilor la următoarele alegeri.

Ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici, în ciuda lor și spre pierderea lor definitivă într-un fina”, a punctat șeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?