Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

Trump: "nu vor cîștiga acest război"

3 aug. 2017,, 15:10   Externe
1675 0

Îndoielile preşedintelui american Donald Trump cu privire la războiul din Afganistan au condus la o întârziere în finalizarea unei noi strategii a SUA în Asia de Sud, scepticism care a inclus şi o sugestie conform căreia comandantul trupelor americane în regiune ar trebui demis, au afirmat miercuri oficiali americani, relatează Reuters, citată de Agerpres.

În cursul unei întâlniri care a avut loc pe 19 iulie în Situation Room de la Casa Albă, Trump a cerut ca pricipalii săi consilieri pe probleme de securitate naţională să furnizeze mai multe informaţii cu privire la ceea ce un oficial a numit 'starea finală' a misiunii, într-o ţară în care SUA luptă de 16 ani împotriva talibanilor fără nicio speranţă de reuşită.

Întâlnirea a devenit furtunoasă atunci când Trump a afirmat că ministrul Apărării, James Mattis, şi şeful Statului Major Interarme, Joseph Dunford, general de marină, ar trebui să-l demită pe generalul John Nicholson, comandantul forţelor americane în Afganistan, pentru că nu câştigă războiul.

'Nu câştigăm', le-a spus el, potrivit unor oficiali, care au vorbit sub rezerva anonimatului.

În plus, după încheierea întrevederii, strategul şef al Casei Albe, Steve Bannon, a intrat în ceea un oficial a numit o dispută verbală cu consilierul pentru securitate naţională, H.R. McMaster, în legătură cu direcţia politicii americane.

Unii oficiali au părăsit reuniunea 'uluiţi' de reproşurile vehemente ale preşedintelui conform cărora armata permite ca SUA să piardă războiul.

Mattis, McMaster şi alţi consilieri importanţi caută răspunsuri împreună la întrebările lui Trump într-un mod care să-l determine să aprobe strategia, au afirmat oficialii.

Casa Albă nu a făcut declaraţii cu privire la această reuniune.

O altă întâlnire a consilierilor este programată pentru joi.

Deşi Trump i-a dat la începutul acestui an lui Mattis autoritatea de a desfăşura forţe militare americane după cum consideră potrivit, de fapt planurile ministrului Apărării de a adăuga în jur de 4.000 de soldaţi americani la cei 8.400 desfăşuraţi în prezent în Afganistan sunt blocate din cauza întârzierii în adoptarea unei strategii în regiune, au spus oficialii americani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?