X 
Transnistria stiri: 1384
Eurovision stiri: 510

Cum a comentat Dodon inaugurarea postului moldo-ucrainean?

19 iul. 2017,, 11:01   Politică
2464 1

Preşedintele Moldovei Igor Dodon a comentat reluarea activităţii punctului vamal comun moldo-ucrainean Cuciurgan-Pervomaisk, comunică NOI.md.

El a scris în reţelele sociale că reintegrarea ţării este posibilă doar în cadrul procesului de negocieri, iar orice încercări de a bloca sau de a impune cu forţa concesiile nu sînt productive şi vor duce doar la complicarea situaţiei. „Eu mă pronunţ categoric împotriva oricăror măsuri, care înrăutăţesc situaţia financiară a regiunii sau pot duce la pierderi economice pentru agenţii economici şi locuitorii Transnistriei”, a declarat Igor Dodon.

În acelaşi timp, el a specificat că menţinerea şi consolidarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova prevede printre alte atribute şi frontiera comună a statului.

Preşedintele a amintit că toată comunitatea mondială, inclusiv 57 de ţări ale OSCE, au exprimat în mai multe rînduri susţinere consecventă suveranităţii, integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în frontierele recunoscute la nivel internaţional.

Potrivit spuselor lui, în acest context cel mai important este de a asigura, ca ultimele acţiuni ale guvernului Moldovei şi autorităţilor ucrainene să nu ducă la înrăutăţirea situaţiei economice în regiune şi la lezarea intereselor agenţilor economici şi persoanelor fizice.


„În calitate de preşedinte al Republicii Moldova, care este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, declar că structurile respective ale puterii executive se vor ghida de legislaţia în vigoare în atare mod, ca să excludă careva pierderi economice, financiare şi de alt gen atît pentru locuitorii Transnistriei, cît şi pentru agenţii economici din regiune”, a menţionat Igor Dodon.

El a indicat că în ultimul timp Republica Moldova a adoptat deja decizii necesare, inclusiv modificările la Codul vamal, care au atribuit un regim aparte de muncă şi abilităţi colaboratorilor acestui punct vamal.

A fost, de asemenea, adoptată decizia respectivă privind majorarea substanţială a sumei minimale neimpozabile pentru marfa introdusă de persoanele fizice. Totodată, continuă să fie în vigoare Legea din anul 2014, care scuteşte subiectele economice din Transnistria de taxe pentru procedurile vamale, de plata pentru poluarea mediului, de achitarea accizelor pentru importul mărfurilor accizate în Transnistria.

„Noi sîntem gata să luăm şi alte măsuri pentru înlăturarea riscurilor posibile. În acest context, consilierul preşedintelui Moldovei pentru probleme economice se va afla în contact permanent cu partenerii respectivi din Transnistria pentru a reacţiona la timp în caz de apariţie a unor probleme”, a declarat Igor Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?