X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1387
Preşedintele stiri: 4015

Acţiunile primarului mun. Chişinău reprezintă o răzbunare la adresa preşedintelui Ligii Tineretului Rus – Boris Şapovalov

4 iun. 2013,, 15:05   Societate
3944 0
Foto: allmoldova.com
Acţiunile întreprinse de primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, reprezintă o răzbunare la adresa preşedintelui Ligii Tineretului Rus, Igor Ţuleanţev, şi organizaţiei pe care acesta o conduce. O declarație în acest sens a făcut marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la "Infotag", directorul Fundaţiei "Sodrujestvo", Boris Şapovalov.

El a amintit că primarul a solicitat intentarea unui dosar penal, văzînd în ajunul Zilei Victoriei un banner cu imaginea sculpturii "Soldatului de bronz", cu panglica Sf. Gheorghe şi inscripţia "Ţin minte! Mă mîndresc!, precum şi cu fotografii din perioada celui de al Doilea Război Mondial, care a fost instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

"Textul istoric de pe una dintre aceste fotografii, în opinia organelor de drept şi a instanţelor de judecată, trezeşte ura interetnică şi este îndreptat împotriva poporului român. Rupînd fraza din contextul fotografiei şi a bannerului în general, reprezentanţii organelor de stat au desfăşurat o activitate intensă de discriminare şi de urmărire a activiştilor organizaţiei de tineret", consideră Şapovalov.

El a menţionat că "acţiunile Ligii şi atitudinea lui Tuleanţev nu întotdeauna coincid cu opinia reprezentanţilor puterii sau a altor organizaţii neguvernamentale".

"Preşedintele Ligii a fost învinuit anume pentru faptul că acţiunile lui în legătură cu sărbătorirea Zilei Victoriei nu se înscriu în retorica puterii, însă sînt împărtăşite pe deplin de către cetăţenii RM", a spus acesta.

Directorul Fundaţiei a menţionat că, "pe tot parcursul perioadei de independenţă a Moldovei, nicio persoană nu a fost trasă la răspundere penală pentru trezirea urii interetnice, dosarele penale intentate împotriva directorului ziarului Timpul, Constantin Tănase, şi a profesorului de Bălţi au fost închise, iar sancţiuni nu au urmat. Declaraţiile deputatei Ana Guţu, de asemenea, au rămas fără nicio reacţie din partea preşedintelui Parlamentului".

"Dacă dosarul intentat împotriva lui Tuleanţev nu va fi închis, atunci ne vom adresa misiunilor diplomatice de peste hotare, la CEDO şi vom începe acţiuni de protest", a menţionat Şapovalov.

Preşedintele Organizaţiei "Adunarea Popoarelor din Moldova", Olga Goncearova, şi-a exprimat speranţa că "autorităţile nu doar ascultă, dar şi аud cetăţenii, iar în scurt timp dreptatea va triumfa şi dosarul va fi închis".

Pe una dintre fotografiile de epocă din timpul războiului, care au fost afişate în preajma zilei de 9 mai, era o inscripţie pe care scria: "Moarte canibalilor români". Acest lucru a trezit nemulţumirea edilului capitalei, fapt care a servit drept motiv pentru intentarea unui dosar pe numele celui care a creat bannerul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?