X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Liberalii din funcții de conducere care au refuzat să demisioneze

2 iun. 2017,, 17:10   Politică
4818 4

Vicedirectorul SIS, Ruslan Munteanu, nu are de gând să-și dea demisia din funcția pe care o deține invocând faptul că nu este membru al Partidului Liberal.

O declarație scurtă, în acest sens, a fost făcută pentru Deschide.MD în contextul în care partidul care l-a promovat în „prima linie” a Serviciului de Informații și Securitate, s-a retras zilele trecute în opoziție.

O situație trasă la indigo avem și în cazul lui Veaceslav Untilă - șeful Curții de Conturi care a fost ales în această funcție direct din fotoliul de deputat liberal. Am încercat preț de câteva zile, să luăm o explicație de la el, dar nu ne-a răspuns la niciunul dintre numerele de telefon de pe care l-am sunat.

Liberalul care nu pleacă sigur din funcție este șeful de la „Căile Ferate ale Moldovei", Iurie Topală. Acesta a declarat, ieri, pentru „ProTV" că a fost ales în bază de concurs, nu pe criterii politice în fruntea acestei instituții.

Revenind la Ruslan Munteanu, vom aminti că acesta este fratele fostului ministru al Mediului, Valeriu Munteanu. Or cel din urmă este vicepreședinte PL și primul liberal care și-a anunțat demisia după retragerea PL-lui în opoziție.


Ruslan Munteanu a fost numit în funcţia de director-adjunct prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, semnat la 14 octombrie 2015. Anterior, în perioada anilor 2001 - 2015 a deţinut diferite funcţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). Este colonel al SIS.

Pe 26 mai, PL a anunțat că părăsește coaliția de Guvernare invocând dosare politice în cazul primarului general Dorin Chirtoacă și în cazul ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc. Luni, 29 Mai, la Cancelaria de Stat au început să apară primele cereri de demisie din partea exponenților PL care au deținut funcții de conducere în urma partajării politice a instituțiilor statului. Miercuri, PL a retras sprijinul politic a doi viceminiștri care au refuzat să scrie cerere de demisie, precum și a viceprimarului Capitalei, Nistor Grozavu. Curios este faptul că PL nu a pomenit nimic despre celelalte persoane pe care le-a promovat în funcție, dar care au refuzat să plece odată cu retragerea partidului în opoziție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?