Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Jacques Delors sugerează Marii Britanii să părăsească Uniunea Europeană

6 ian. 2013,, 08:00   Externe
5579 0
Foto : noi.md
Fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE), socialistul Jacques Delors, a sugerat vineri Marii Britanii, ostilă unei aprofundări a integrării europene, să părăsească UE şi să opteze pentru o altă formă de parteneriat cu Europa, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Britanicii sînt interesaţi doar de interesele lor economice şi atît. Am putea să le propunem o altă formă de parteneriat", apreciază Jacques Delors, într-un interviu pentru cotidianul economic german Handelsblatt.

Premierul britanic David Cameron, care este suspus unor presiuni din partea "euroscepticilor" din cadrul partidului său conservator, a declarat luna trecută că susţine apartenenţa marii Britanii la Uniunea Europeană (UE), dar că vrea "un nou acord" care să comporte o procedură de neparticipare la probleme-cheie.

Într-un interviu publicat joi în The Guardian, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a avertizat că aceste tentative de recuperare a unor puteri de la UE ar putea pune blocul în pericol.

"Dacă britanicii nu urmează tendinţa către o mai mare integrare în Uniunea Europeană, vom putea rămîne totuşi prieteni, dar sub altă formă", apreciază, pentru Handelsblatt, Jacques Delors, care pledează cu insistenţă pentru o aprofundare a integrării politice în cadrul UE.

Ca posibilităţi de parteneriat cu Marea Britanie, Delors citează "o formă ca cea a Spaţiului Economic european" sau "un acord de liber-schimb".

În cazul unei ieşiri din UE, Marea Britanie va rămîne totuşi "un partener privilegiat", insistă Delors. "Marea Britanie este importantă (din punct de vedere) strategic şi economic, dar la fel cum sînt şi alte state", ca India şi China, în opinia sa.

Pe de altă parte, Herman Van Rompuy a apreciat că o retragere a Marii Britanii din UE ar fi ca şi cum "un prieten bun ar pleca în deşert".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?