X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Financial Times: Rusia ar fi dispusă să accepte aderarea Ucrainei la UE

29 mar. 2022,, 07:34   Externe
5199 0

Rusia ar fi dispusă să accepte ca Ucraina să adere la UE, dacă renunță la NATO și rămîne nealiniată militar, au declarat pentru „Financial Times” patru persoane care sînt la curent cu discuțiile dintre cele două părți pentru o încetare a focului.

Negociatorii ruși și ucraineni urmează să se întîlnească marți, la Istanbul, într-o a patra rundă de negocieri de pace care se desfășoară față în față, transmite noi.md cu referire la Digi24.ro.

Moscova și Kievul discută despre un armistițiu ca parte a unui posibil acord ce ar presupune ca Ucraina să renunțe la demersul său de aderare la NATO, în schimbul unor garanții de securitate și al perspectivei de a adera la UE, au declarat, sub protecția anonimatului, sursele citate de Financial Times. Tot ca parte a acordului, pe lîngă renunțarea la NATO, Ucraina ar urma să nu găzduiască baze militare străine pe teritoriul său și să nu încerce să dezvolte arma nucleară.

Aceste informații trebuie luate însă sub rezerva faptului că discuțiile nu sînt încă finalizate, au precizat sursele cotidianului financiar britanic.

De ce ar fi dispusă Rusia la concesii


Proiectul de document pentru o încetare a focului nu conține nicio referire la trei dintre cererile inițiale de bază ale Rusiei - „denazificarea”, „demilitarizarea” și oficializarea limbii ruse în Ucraina, au mai spus cele patru surse.

Concesiile pe care Rusia ar fi dispusă să le facă au loc în condițiile în care ofensiva sa terestră în Ucraina, declanșată în urmă cu o lună, s-a blocat în mare parte ca urmare a unei rezistențe ucrainene peste așteptări, dar și a deficiențelor operaționale ruse.

Pe de altă parte, notează „Financial Times”, Ucraina și susținătorii săi occidentali rămîn sceptici în privința intențiilor lui Vladimir Putin, temîndu-se că președintele rus s-ar putea folosi de aceste discuții doar pentru a cîștiga timp ca să-și refacă forțele epuizate și să planifice o nouă ofensivă.

O persoană informată cu privire la discuții a declarat că Ucraina este îngrijorată de faptul că Rusia își schimbă poziția aproape în fiecare zi, atît în ceea ce privește presiunea militară, cît și în ceea ce privește condiții precum „demilitarizarea” Kievului.

Rusia „nu poate și nu vrea să vorbească despre progrese”, deoarece „asta n-ar face decît să dăuneze procesului de negociere”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al lui Vladimir Putin, citat de Interfax. „Deocamdată, din păcate, nu putem vorbi de realizări și progrese semnificative”, a adăugat el.

Țările care ar fi garanții de securitate ai Ucrainei

David Arahamia, liderul grupului parlamentar al partidului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și membru al echipei de negociere a Kievului, a declarat pentru FT că părțile sînt aproape de un acord în privința garanțiilor de securitate și a candidaturii Ucrainei la UE, dar a îndemnat la prudență în legătură cu perspectivele reale de înregistrare a unui progres semnificativ.

Ucraina ar obține ceea ce Arahamia a numit „o formulă apropiată de articolul 5 al NATO” - potrivit căruia membrii alianței trebuie să se ajute reciproc în cazul în care unul dintre ei este atacat - iar garanțiile de securitate ar veni din partea unor țări precum Rusia, SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, China, Italia, Polonia, Israel și Turcia.

Potențialii garanți nu și-au dat încă acceptul de a susține securitatea Ucrainei, au declarat sursele FT. „Dar nici nu avem vreun refuz pînă acum”, a adăugat Arahamia.

Orice potențial acord va fi însoțit de garanții și va fi ratificat de respectivele parlamente, a declarat președintele Zelenski duminică. Înainte de a-și modifica Constituția (pentru a-și înscrie statutul de țară neutră militar), Ucraina ar urma să supună acordul unui referendum, a mai spus Zelenski, adică un proces ce ar putea dura cel puțin un an.

Cel mai mare subiect de blocaj

Cel mai mare punct de blocaj - încercarea Ucrainei de a-și recupera teritoriile confiscate de Rusia începînd cu 2014 - ar urma să fie soluționat printr-o eventuală discuție directă între președinții Putin și Zelenski, au mai spus sursele FT.

Rusia a cerut ca Ucraina să recunoască controlul Moscovei asupra peninsulei Crimeea, pe care Vladimir Putin a anexat-o în 2014, precum și asupra celor două teritorii conduse de separatiștii proruși în regiunea Donbas, din estul țării.

„Nu vom recunoaște niciodată niciun fel de granițe, cu excepția celor care se regăsesc în Declarația noastră de independență”, a declarat Arahamia. „Acesta este cel mai critic punct”, recunoaște colaboratorul președintelui ucrainean.

Deocamdată, Ucraina era gata să discute unele probleme umanitare, cum ar fi restabilirea alimentării cu apă a Crimeei și angajamentul de a nu încerca niciodată să recucerească peninsula prin forță, au mai spus sursele FT.

În cazul în care încetarea focului este respectată, miniștrii de externe ai Ucrainei și Rusiei se vor întîlni apoi pentru a redacta documente separate pentru a finaliza garanțiile de securitate și pentru a încheia alte acorduri în domenii sociale, cum ar fi protecția limbii ruse în Ucraina. Abia apoi ar urma să se încerce organizarea unei întîlniri între Putin și Zelenski, deși Peskov a declarat luni că nu a existat „nicio mișcare” în direcția schițării unei astfel de întîlniri.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?