Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Un singur consumator a trecut la gazul de 10 lei al lui Șor. Ce spune Parlicov

22 dec. 2023,, 13:00   Economie
6061 0

Doar un consumator a plecat de Moldovagaz la NordGaz, furnizorul care a promis să livreze gaze la un tarif de zece lei.

Despre acest lucru a anunțat ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a precizat în cadrul unui live că este vorba despre însuși directorul NordGaz.

„Deocamdată există un sigur consumator care a trecut la NordGaz, este chiar directorul NordGaz. Din informația pe care o am de la Moldovagaz, acum la el se întîmplă un lucru anormal, pentru că deși el a trecut la NordGaz și teoretic Moldovagaz nu-i furnizează gaz, el gaze în R. Moldova nu a importat și, din cîte înțelegem, pe piața internă gaze tot nu a procurat. Cu alte cuvinte, acest consumator nu face altceva decît să ia gaze din sistem și nu există o claritate de unde le-a luat”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Parlicov, compania NordGaz va fi pusă în situația de a demonstra dacă chiar poate importa și livra gaze naturale în R. Moldova, iar dacă acest lucru nu va putea fi dovedit, atunci autoritățile vor lua toate măsurile de rigoare, transmite Noi.md cu referire la stiri.md.

„Din păcate, ceea ce vedem la moment este că ei fac exact ceea ce au făcut în sistemul bancar, încearcă să speculeze pe încrederea oamenilor. Ei gaz nu furnizează, nu importă, pur și simplu iau din sistem. Aceasta nu este activitate de livrare a gazelor, aceasta nu este ceea ce au promis. Acest director nu este din sistemul energetic, este jurist, avocat. Din cîte înțeleg, logica lor este să găsească lacunele din legislație și să le exploateze. Dacă vor să joace în jocuri de noroc cu statul - poftim, dar vă spun din start că noi știm să ne facem meseria. Dacă vor fi identificate lacune în legislație, ele vor fi identificate. Ori vă apucați real de furnizat gaze, ori vor fi consecințe pe care trebuie să vi le asumați”, a conchis Parlicov.


Amintim că cetățenii din UTA Găgăuzia ar putea achita 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale la iarnă. Cel puțin asta promite guvernatoarea regiunii, Evghenia Guțul.

La scurt timp, Vadim Ceban a venit cu o reacție declarînd că Moldovagaz nu cunoaște nimic despre noile tarife și noul furnizor pentru Găgăuzia.

Ulterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că Evghenia Guțul nu va putea să aducă gaze naturale în Găgăuzia la un astfel de tarif, iar declarațiile acesteia sînt făcute, în prag de alegerile locale, pentru a ridica raitingul oamenilor lui Șor.

4
4
3
3
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?