X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4021

Spînu, despre protestul transportatorilor: ”Tarife din pod, în baza unor calcule nejustificate nu vor fi”

15 noi. 2021,, 13:34   Economie
2929 2

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, într-o conferință de presă a venit cu o reacție la anunțul transportatorilor de a organiza proteste în cazul în care nu vor crește tarifele pentru călătorii.

”Ce nu au spus ei că vor dublarea tarifului, uneori chiar mai mult. Dacă la moment este 60 de bani pentru un km, ei vor peste un leu. Pînă nu vom claritatea cum este stabilit acest tarif, eu nu voi semna pentru majorarea acestuia. Tarife din pod, în baza unor calcule nejustificate nu vor fi”, a declarat Spînu.

Totodată acesta a menționat că funcționarii din cadrul ministerului au întîlniri săptămînale cu reprezentanții transportatorilor.

”În fiecare săptămînă ne întîlnim, acum îmi pare rău că șantajează oamenii cu stoparea transportului, eu sînt pentru libertatea de protest, eu voi fi gata să îi ascult, însă să nu șantajeze cu stopare de transport mai ales atunci cînd cer o dublare și chiar triplare a tarifului. Vom ieși într-o conferință de presă, după ce vor fi clarificate unele detalii”, a mai spus ministrul.

Potrivit lui Spînu, în prezent sînt stabilita tarife de 60 și 70 bani pentru un km.


”Toți transportatorii pot folosit tariful de 70 de bani, să știți că toți o pot crește dacă și-ar renova transportul. Este adevărat avem o lună de cînd avem aceste discuții pe tarif și cu siguranță vom ieși și vom anunța decizia finală”, a mai spus ministrul.

Reamintim că Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) anunță proteste, după ce Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a venit cu nicio soluție la solicitarea privind majorarea tarifelor la serviciile de autogară și transport rutier. Asociația acuză Ministerul că nu a satisfăcut cererea transportatorilor, și nici nu nu a avut capacitatea să prezinte calculele proprii.

De asemenea, Asociația acuză Ministerul de faptul că prin inacțiunile sale favorizează ilegalitățile comise de gruparea Șor-Andronachi-Vîlcu, care stă în spatele gărilor auto și încasează nejustificat 10 la sută din încasările obținute de la pasageri.

Transportatorii mai spun că Agenția Națională Transport Auto stă în spatele unor scheme corupțiunile din acest sector, iar autoritățile nu întreprind nimic.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?