Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Igor Dodon, despre dobînzile exagerate la creditele nebancare

17 iul. 2020,, 17:49   Economie
3993 0

Dobînzile exagerate la creditele nebancare sînt o povară pentru cetățeni și este nevoie de o reglementare a acestora. Subiectul a fost abordat de șeful statului Igor Dodon, în cadrul unei întrevederi cu Valeriu Chițan, președintele Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

„Am discutat despre situația economică din țară în ansamblu, starea de lucruri în sectoarele financiar, bancar și cel nebancar și am examinat cele mai importante probleme cu care se confruntă această instituție de stat.

În cadrul dialogului, în mod special, am analizat situația privind microcreditele nebancare, care sînt destul de solicitate de către populație. Totodată, am menționat faptul că în acest sector se atestă lipsa unei abordări sistemice, iar cetățenii se plîng pe dobînzi nejustificat de mari și solicită intervenția statului în asemenea cazuri.

În context, am abordat posibilitatea de a stabili o reglementare uniformă mult mai strictă a emiterii de credite nebancare pentru populație”, a precizat președintele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?