Eurovision stiri: 521
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4012

Codreanu cere funcționarilor să nu stea în birouri și să iasă în teritoriu

30 iul. 2018,, 12:20   Capitala
2604 0

Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, le-a cerut astăzi, în mod repetat, funcționarilor să iasă din birouri și să meargă în teritoriu ca să fie la curent cu problemele capitalei.

În cadrul ședinței de astăzi a serviciilor Primăriei, el a scos în vileag, încă o dată, problema comercianților ambulanți de pe străzi.

„Noi am depus efort și am instalat pe strada Pușkin niște bănci. Au dispărut mașinile, dar au apărut comercianții. Eu vă rog frumos, mai puțin prin birouri, plimbați-vă două-trei zile pe săptămînă, nu așteptați să vă sun eu sau să fiți informați. Am mai spus-o și mă repet: nu este corect ca produsele precum pomușoarele, harbujii și altele să fie vîndute din mijloace de transport, din Kamazuri. Noi atunci ziceam să fie locuri amenajate. Am stabilit criterii foarte clare pentru toți. Acum, dacă mergem prin sectorul Buiucani, la tot pasul vevom vedea doar Kamazuri. Dacă noi nu putem respecta niște reguli foarte simple, cum putem să cerem de la oameni ordine? De aici pornește haosul în oraș”, a spus Codreanu.

Primarul general interimar le-a cerut funcționarilor să verifice în mod repetat punctele de comercializare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?