Moisei și Eugenia Gamburd. Vocație și soartă

În acest an se aniversează 120 de ani din ziua nașterii regretatului plastician Moisei Gamburd și 110 ani de la nașterea soției sale, pictoriței Eugenia Gamburd. Grație prețiosului lor talent, artiștii devin reputați începînd cu anii ‘30 atît la baștină, cît și în România. Mai tîrziu, creația și vocația lor este recunoscută și în Israel. Opera lui Moisei și a Eugeniei Gamburd deține un rol important în istoria artelor plastice naționale și este inclusă în patrimoniul cultural al RM.

Moisei Gamburd, s-a născut pe 2 octombrie la Chișinău, în familia lui Haim și Frida Gamburd, fiind unicul lor fiu. A primit o educație bună, manifestînd de mic copil talent pentru însușirea limbilor străine, îndeosebi, pentru desen. Necătînd la faptul, că părinții vedeau rostul și misiunea lui terestră în domeniul juridic, Moisei a ales frumoasa și anevoioasa cale a artei.

Dupa absolvirea Școlii de Artă din Chișinău (1923), tînărul este admis la Academia Regală de Arte Frumoase din Bruxelles, facultatea de pictură (1925-1928), absolvind cu un Premiu de Argint pentru lucrarea de diplomă „Chemarea la luptă”. În acea minunată perioadă studențească, călătorea des la Paris, unde a cunoscut noile tendițe ale artei contemporane.

Anii de studenție petrecuți în leagănul culturii Europene, i-au oferit tînărului un bagaj de cunoștințe importante, multă deschidere pentru tot ce are de oferit profesia de pictor și oportunitatea de a-și exprima sentimentele prin intermediul artei. Revenind după studii pe meleagurile natale, Moisei este profund marcat de viața celor din provincie, o lume mirifică, capabilă să furnizeze subiecte minunate pentru interpretarea artistică.

El se afirmă ca pictor al universului țărănesc, elucidînd în creația sa duhul, caracterul și traiul sătenilor acelor timpuri. Persoana lui Gamburd impresiona contemporanii săi prin inteligență, rafinament și eleganță, calități care par a fi contrare personajelor și tematicii reflectate în creațiile sale. Însă firea lui blîndă, nobilă și emotivă l-a ajutat să pătrundă adînc în esența spiritului țăranului, depistînd și oglindind aceste valori distincte și pe chipurile eroilor săi.

In scurt timp de activitate, talentatul plastician se remarcă în aria profesională, participînd cu succes la activitățile Societății de Arte Frumoase din Basarabia. Și-a expus pentru prima dată lucrările la Salonul V, alături de Francisc Șirato și alte personalități notorii ale timpului. În 1933 a participat la expozițiile „Salonului oficial” din București cu pînzele „Țăranca basarabeancă” și „Trei țărani basarabeni”. Tot în acel an, vocația lui Moisei Gamburd a fost înalt apreciată de criticii de artă în cadrul Salonului VI retrospectiv al societății Basarabene de Arte Frumoase pentru originalitatea pînzelor, care se deosebeau prin expresivitate coloristică și arhitectonică. Tablourile etalate „Viața patriarhală din Basarabia”, „Surorile”, portretele „Țărancă basarabeancă”, „Fetița”, etc., reprezentau punctul de atracție al expoziției.

La finele anului 1934, la Chișinău s-a desfășurat prima expozitie personală a pictorului Moisei Gamburd, care a remarcat unicitatea, valoarea și importanța creației plasticianului, consolidîndu-i-se, totodată, reputația de a fi unul dintre cei mai buni pictori din țară. Criticii de artă l-au numit „maestru al realismului crud”, deoarece pînzele lui reflectau universul necruțător al țăranilor, traiul lor greu, încărcat cu griji cotidiene, dar și sufletul lor milostiv, smerit, plin de răbdare și speranță...

În anii ‘38, Moisei împreună cu soția sa, pictorița Eugenia Gamburd își începe o nouă viață la București, unde este deja recunoscut în mediul artistic. În cadrul expozițiilor „Salonului oficial”, pînzei „Cosașii” i-a fost decernat premiul Ministerului Cultelor și Artelor din Romania. În luna mai 1940, galeria „Fundației Dalles” prezintă lucrările plasticianului, iar ziarul „Timpul” le reproduce pe paginile sale în cîteva numere din 16-17 și 22-23 mai. Comentatorul acelui ziar, criticul și scriitorul Miron R. Paraschivescu sublinia, pe paginile „Timpului” de atunci, prestanța pictorului basarabean în oglindirea imaginii artistice, oferite eroilor săi „ țărani adevărați: masivi, tăbăciți de soare și vînturi, nezîmbitori, mai degrabă încruntați”.

Mai multe personalităși marcante ale vremii, printre care criticul I. Ochișor au apreciat talentul și meritul artistic al pictorului venit de peste Prut, iar istoricul de artă G. Oprescu l-a numit pe Gamburd „cîntăreț al țărănimii basarabene”. Ministrul Cultelor și Artelor din România a selectat din expoziția menționată mai sus lucrarea „Maternitate”, care impresionează prin expresivitatea chipului femeii-mamă, marcat de o tristețe blîndă și luminoasă. Pictorul nu recurge la careva efecte exterioare, ci se axează pe spiritualitatea și esența caracterului smerit și indulgent al omului simplu. În prezent, această pînză face parte din Colecția de Stat a operelor artistice și aparține Muzeului Național de Artă al României.

Evreii din Europa la începutul anilor ‘40 se ciocniseră cu un destin crunt, iar zbuciumul acelor zile a impus familia Gamburd să se reîntoarcă în Basarabia. La Chișinău Moisei și soția sa Eugenia se numără printre primele trei persoane, care înființează și devin membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din ținut. Moisei se angajează în calitate de cadru didactic la Școla Republicană de Artă și activează alături de profesorul său Auguste Baillayre . Viitori maeștri ai artei naționale ca Mihail Grecu, Ada Zevina, Valentina Russu-Ciobanu, etc., au avut marea onoarea să fie elevii lui Moisei Gamburd.

În tragicii ani ai celui de al doilea război mondial, tînăra familie s-a refugiat în Tașkent. Primăvara lui 1943 i-a surprins pe Moisei și Eugenia Gamburd prin chemarea lor neașteptată la Moscova, aflîndu-se printre reprezentații aleși ai intelectualității moldovenești, pentru a participa la evenimentele culturale. Tabloul „Partizanii de pe malui Nistrului”, pictat acolo, a adus succesul și faima artei naționale pe plan unional, fiind expus la Еxpoziția artiștilor republicilor, teritoriilor și regiunilor, care a avut loc în anul 1944.

Abisul durerii omenești, provocate de distrugerile cumplite ale războiului, s-a aprofundat și mai puternic, odată cu tragedia care îl aștepta pe artist la baștină. Părinții săi, adăpostiți o vreme de țăranii basarabeni, fuseră executați de cotropitori. Suferință trăită a imprimat-o în imaginea artistică a mamei din tabloul „Blestemul”, creat la întoarcerea pe pămîntul natal. Chipul femeii înspăimîntate reprezintă dominanta semantică a tabloului și este imortalizat pe trei sferturi din spate, iar gestul brațelor îndreptate spre cer exprimă furie și năzuința de răsplată. Această pînză impunătoare emană o mare forță expresivă și transmite în mod patetic nenorocirea întregului nostru popor, care a supravețuit calvarului provocat de grozăviile războiului, reprezentînd o creație importantă a artei naționale.

Tema universului țăranesc a rămas a fi principală în opera lui Moisei Gamburd și pe întreaga perioadă postbelică. Pictorul percepea viața de la țară prin propria prismă a criteriilor morale și estetice, iar pînzele sale erau marcate de compasiune sinceră față de soarta dificilă a sătenilor moldoveni din anii secetoși de după război. Printre aceste pînze sunt „Fetița cu ulcior”, „Torcătoarea”, „În luncă” (1946). În opera plasticianului sunt regăsite tipaje anterior pictate, purtînd amprenta nevoii și a smereniei. Însă s-a shimbat unghiul percepției, care a devenit mai mult social decît existențial-epic. Plasticianul a păstrat și maniera sa monumentală, cu desen generalizat, modelare volumetrică și gamă coloristică reținută, iar activitatea în plein air favoriza dispoziția lirică pe care o savurăm, spre exemplu, în tabloul „Fata cu floare-soarelui”.

Moisei Gamburd este autentic și în lucrarea „Lichidarea analfabetismului” (1946-1947), care sensibilizează în mod deosebit prin chipul fetei adolescente, atingîndu-și involuntar mărgelele, în timp ce urmărește cu atenție mîna prietenei care scrie. Atmosfera intimă a acestei pînze este întregită de ulciorașul cu flori galbene, care intensifică căldura coloritului.

Pictorul și-a iubit mereu eroii, țărani obișnuiți, care îndurau un trai greu, cu multe lipsuri și necazuri, dar totodată fiind personaje cu un înalt nivel spiritual, cu caracter robust, plini de nădejde și cu o forță lăuntrică de neclintit, eternizîndu-i pe veci în opera sa.

Artistul s-a afirmat în cariera sa și ca maestru al desenului, fiind capabil să transmită toată gama de emoții prin energia liniilor fie concludente sau tremurătoare, calme sau expresive, uneori chear pîna la o întunecime dramatică. El a reușit să tipizeze imaginea artistică a omului simplu, acordînd o atenție deosebită structurii capului, ca bază a aspectului. Însă chipurile persoanelor dragi erau tratate cu intonație caldă și intimă, fiind accentuate cu iscusință particularitățile lor induviduale.

Fiica lui Moisei și a Eugeniei - sculptorița, graficiana și prozatoarea Miriam Gamburd, care locuieste din anii ‘70 în Israel, își amintește cu dor și nostalgie seratele calde petrecute alături de părinții ei dragi și prietenii acestora, care aveau loc în locuința lor de pe strada București din Chișinău.

Intelectualitatea basarabeană îndrăgise casa spațioasă și ospitalieră a familiei, locul unde persista o ambianță deosebită, cu cărți și tablouri valoroase, cu impresionante obiecte din arta ceramicii, cu covoare basarabene autentice și cu sculpturi maiestuoase, executate de maeștri celebri din ținut. Căminul era vizitat de pictori, sculptori, arhitecți, scriitori, muzicieni, avocați.

Printre oaspeți se numărau personalități remarcabile ale vremii ca: Dmitri Sevastianov, Ana Baranovici, Mihail și Esfira Grecu, Ada Zevina, Gleb Sainciuc, etc. Deseori, în casa lor primitoare, aveau loc ședințele Uniunii Artiștilor Plastici. În prezent pe fațada acestui edificiu este instaurată o placă comemorativă ca expresie a recunoașterii personalității pictorului.

Recent, cuplul de artiștii Dumitru Peicev și Tamara Grecu, au destăinuit o istorie, care confirmă ințelepciunea pe care o poseda întotdeauna personalitatea lui Moisei Gamburd: „ Într-o zi a acelor timpuri, Maestrul Mihal Grecu era întristat de faptul, că a fost impus să se conformeze anumitor cerințe triviale. Atunci, fostul său profesor i-a sugerat să nu conflicteze cu sine însuși, ci să picteze pentru „ei” ce i se solicită, dar pentru sine să creeze ceea ce îi șoptește sufletul său.”

Plasticianul nu a acceptat niciodată arta aservită regimului, însă acea luptă bizară cu dictatura, impusă de autorități, i-a distrus marelui pictor individualitatea și i-a zdrobit forța lăuntrică, îndreptîndu-l spre tragica strivire a firului propriei vieți. În ianuarie, 1954 Muzeului de Stat al RSSM, astăzi Muzeul Național de Artă al Moldovei, a organizat cu succes expoziția personală a lui Moisei Gamburd, unde s-a convenit ca el să fie distins cu titlul de Maestru Emerit al Artelor. Însă pictorul, nu a ajuns să cunoaască această decizie guvernamentală și la mai puțin de jumătate de an, a decis să plece în eternitate.

Personalitatea lui Moisei Gamburd a marcat prin talentul său istoria Artei Naționale, devenind în esență „Pictorul clasic al poporului”. Operele lui considerabile sunt găzduite de Muzeul Național de Arte Plastice al RM, Muzeul Național de Artă al României, Galeria Tretiakov din Moscova și de numeroase colecții private.

* * *

Și opera artistei Eugenia Gamburd (28 ianuarie 1913 – 26 martie 1956) are o contribuție semnificativă în arta națională. Vocația, harul și inocența exprimată în creația ei, este capabilă să sensibilizeze spectatorul din toate timpurile. Traseul de viață al pictoriței a fost scurt și la doar vîrsta de 43 de ani, zilele ei au fost curmate din pricina unei boli de inimă.

Eugenia, fiica avocatului chișinăuian Iakov Goldenberg, a obținut studii fundamentale la Școala de Arte Plastice din Chișinău (1930–1934), la remarcabilii profesori – Șneer Kogan și August Baillayre, și a fost acceptată în ultimul curs al Academiei de Arte din București. În capitala României a studiat sub îndrumarea renumitului pictor Jean-Alexandru Steriadi, realizînd sub ghidarea lui lucrarea de licență cu titlul „Fete la scăldat” (1936). A activat o vreme ca pictoriță de țesături la o fabrică de textile din București, iar în anul 1937 a călătorit în Franța pentru a se familiariza cu arta trecutului și a prezentului acelor timpuri.

Pînă în vara anului 1940, Eugenia și soțul ei au locuit la București, participînd la expozițiile Salonului Oficial și ale Societății Basarabene de Arte Plastice. În cataloagele acestora sunt menționate peisaje, portrete și naturi statice semnate de artistă, creații a căror soartă însă este necunoscută. Pînza ce reprezintă portretul Femeiei cu batic și o reproducere a lucrării Țiganca, care au reușit să fie păstrate, exprimă talentul artistei și aptitudinea ei de a evidenția tipologia chipurilor prin mijloace laconice.

Eugenia Gamburd prefera să picteze peisaje, în special în guașă. Stăpînind cu măiestrie această tehnică, plasticiana remedia motivele caracteristice și atmosfera tipică vieții din diverse perioade istorice. În timpul celui de al doilea război mondial, soții Gamburd au lucrat în Asia Centrală, apoi la Moscova, unde Eugenia a pregătit albumul Costumul istoric moldovenesc (comandă de stat). Din păcate, el nu a fost publicat, dar s-au păstrat unele file cu personaje în ipostaze pline de viață, în costume spectaculoase și viu colorate (acum depozitate la Muzeul Național de Artă al Moldovei).

În aceeași perioadă, Eugenia Gamburd a pictat o serie de vederi ale orașului, observate de pe acoperișul hotelului „Moscova”, unde era cazat cuplul. Unele peisaje, care oglindesc aspectul și durerile vieții din timpul războiului, executate într-o manieră expresivă și monumental - decorativă, au fost expuse la Moscova în 1944 la Expoziția Republicilor, Ținuturilor și Regiunilor.

Peisaje la fel de veridice, dar care sugerează o stare de spirit difuză, au fost realizate de pictoriță în primăvara anului 1944, pe seama impresiilor trăite de ea la întoarcerea pe meleagul natal. Drumul spre casă trecea prin zona de nord, de la Soroca spre Chișinău, iar lucrările artistei sunt marcate de un sentiment de durere pentru pămîntul plin de răni, cu case distruse și pomi striviți. Privirea ei a observat însă și motive ale vieții pașnice – vaci pe pășuni, copii zglobii și țărani muncind pe cîmpuri.

Pentru activitaea artistică reușită și participarea la expoziții, Eugenia Gamburd, printre primii, a fost acceptată în Uniunea Artiștilor Plastici, dar apoi i s-a reproșat că realiza preponderent studii, nu și lucrări finalizate. Astfel, sub presiunea ideologică, pictorița a fost retrogradată din statutul de membru al uniunii de creație la cel de membru stagier.

Create la comandă de stat, seriile de lucrări „Restaurarea Chișinăului” (1947) și „Construcția Chișinăului” (1947–1948) prezintă interes ca imagini documentar-artistice ale capitalei anilor postbelici. Însă, deoarece pînzele nu emanau nădăjduitul patos al realismului socialist, comisia ministerială nu a achiziționat niciuna dintre lucrările acestei serii.

Artista picta cu multă pasiune peisaje la periferia orașului și în mediul rural. Sentimentele trăite în comunicarea cu natura sunt imprimate printr-o gamă cromatică discretă și, în același timp, proaspătă și rafinată. Majoritatea motivelor rurale, îndeosebi colinele pe care le admira pictorița, transmit o dispoziție lirico-epică.

Eugenia Gamburd a obținut recunoaștere oficială prin realizarea, pe bază de contract, a schițelor de costume pentru Ansamblul de dans și Capela corală „Doina”, iar munca de creație a artistei a fost apreciată printr-o diplomă guvernamentală (1950). Însă nici această contribuție artistică nu a avut drept consecință revenirea pictoriței la statutul de membru al Uniunii Artiștilor Plastici.

În pofida tuturor impedimentelor, soarta i-a dăruit Eugeniei Gamburd oportunități interesante pentru a-și dezvălui talentul creativ. A fost pictor-scenograf pentru filmul „Andrieș” (1954, Studioul de Cinema „A. Dovjenko”), realizat de regizorii S. Paradjanov și I. Bazilian după basmul cu acelaș nume al poetului moldovean Emilian Bucov. La reproducerea atmosferei istorice din peliculă au contribuit nu numai schițele de costume, create de doamna Gamburd, ci și obiectele autentice de uz casnic, selectate de artistă. Acest film, care a stat pe raft timp de aproape o jumătate de secol (1955), deschide acum festivalurile de film dedicate activității de creație a distinsului regizor.

Numele Eugeniei Gamburd a început să capete faimă abia în anii ’90, datorită vernisajelor din muzeele din Chișinău și Tel Aviv, unde a fost apreciată vocația și măiestria artistei în domeniul artelor plastice. Opera ei este găzduită de colecții private, iar spectatorii o pot admira și în expozițiile Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Dorina Babaian-Chicu, critic de artă