Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Iubitorilor de teatru din diasporă li s-a prezentat spectacolul ”Cerere în căsătorie”de Anton P. Cehov

29 apr. 2023,, 16:30   Afiș
2196 0

Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” efectuează un turneu în Europa.

În perioada 26 aprilie-2 mai, Teatrul Național ”Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chișinău se află într-un turneu în Europa pentru a prezenta iubitorilor de teatru din diasporă spectacolul ”Cerere în căsătorie”de Anton P. Cehov, informează MOLDPRES.

Astfel, vineri, la ora 19.00, Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” a jucat spectacolul sus-numit în orașul Frankfurt pe Main, Germania, iar duminică, 30 aprilie, la aceeași oră va juca la Londra, Marea Britanie.

Potrivit organizatorilor, spectacolul are la bază două dintre piesele într-un act ale marelui dramaturg rus Anton Cehov: „Ursul” şi „Cerere în căsătorie”. Regizorul Alexandru Grecu a structurat această lucrare scenică de o asemenea manieră încît cele două piese formează un tot întreg, converg spre aceeaşi idee artistică, se completează şi se îmbogăţesc reciproc.

Scenografia spectacolului delimitează spaţiile scenice în care se derulează în paralel, alternativ, acţiunea celor două subiecte cehoviene. Prezentate in plan comparativ, cele două tandemuri – Natalia Stepanovna cu Ivan Vasilievici Lomov, pe de o parte, şi Elena Ivanovna Popova cu „ursul” Grigori Stepanovici Smirnov, de cealaltă parte, creează o suită de scene groteşti, însă nelipsite şi de un anume filon liric, propriu operei lui Cehov. Jocul actoricesc este dezinvolt, spumos, un pic şarjat, cu multe efecte umoristice care provoacă adeseori rîsul degajat al publicului.


Turneul este organizat de Teatrul National ”Satiricus Ion Luca Caragiale” în parteneriat cu Asociația ”Moldoveni în Germania” și Comunitatea Basarabenilor din Marea Britanie. Evenimentul face parte din strategia instituției teatrale de a dezvolta un cadru sustenabil și comprehensiv de colaborare cu diaspora, bazat pe încredere și inițiative comune axate pe promovarea teatrului și culturii naționale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?