Transnistria stiri: 1384
Eurovision stiri: 510

Salariile procurorilor vor fi majorate pînă la nivelul celor ale judecătorilor

26 mar. 2014,, 10:22   Societate
5903 0
Foto: noi.md
Salariile procurorilor vor fi majorate pînă la nivelul salariilor judecătorilor. Pentru aceasta a pledat marţi Comisia pentru reformarea procuraturii.

Potrivit agenţiei "Infotag", preşedintele comisiei, vicespicherul Andrian Candu, a spus că candidatura procurorului general va fi propusă de Consiliul Superior al Procurorilor, iar Parlamentul urmează să confirme candidatura.

Fostul procuror general, membru al Uniunii Juriştilor din Moldova, Dumitru Postovan, a opinat că procurorul poate deveni judecător, dar nicidecum viceversa.

"Procuror general trebuie să fie doar un ofiţer operativ, care cunoaşte modul în care funcţionează justiţia, nu cel ce doar stă în fotoliu şi citeşte dosare", este convins juristul.

De asemenea, în cadrul comisiei s-a discutat experienţa de activitate necesară pentru ocuparea postului de procuror general. Aceasta trebuie să fie nu mai puţin de 10 ani, dintre care cel puţin cinci ani în calitate de procuror.

După majorarea recentă, salariul minim al judecătorilor a ajuns la aproape 8 mii de lei. Salariul procurorilor deocamdată este de 4,8 mii de lei. Se presupune că salariile vor fi aproximativ aceleaşi, însă pachetele sociale – diferite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?