X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4005

Pentru ce carte a plătit Bill Gates aproape 31 de milioane de dolari

21 iun. 2020,, 05:00   Externe
4508 0

Cea mai scumpă carte din lume este Codex Leicester, un faimos manuscris al lui Leonardo Da Vinci, cumpărat de Bill Gates, în 1994.

Miliardarul Bill Gates, proprietarul companiei Microsoft, a plătit pentru această carte suma de 30,8 milioane de dolari Manuscrisul de 72 de pagini a fost scris între anii 1506-1510, la Florenţa şi Milano, şi este un fel de „agendă” a faimosului artist şi inventator, conţinînd desene, schiţe (unele reprezentînd maşinării futuriste), notiţe, diagrame etc.
Da Vinci a scris despre Pămînt în raport cu Luna şi Soarele, despre meteorologie, despre geologie, despre posibile invenţii ş.a. Manuscrisul, după cum sugerează cuvîntul în sine, este scris de mînă, dar într-o manieră neobişnuită. Da Vinci a scris de la dreapta spre stînga, folosindu-se de o oglindă; artistul era stîngaci şi, cel mai probabil, a optat pentru acest procedeu pentru a evita mînjirea paginii cu cerneală, lucru care s-ar fi întîmplat în cazul scrierii obişnuite, de la stînga la dreapta, scrie adevarul.ro.
Unii spun că îi plăcea ca, în felul acesta, să îşi codifice ideile. Denumirea manuscrisului – Leicester – vine de la un fost proprietar al acestuia, Thomas Coke, conte de Leicester, care l-a achiziţionat în anul 1717, cînd, în timpul unei călătorii în Italia, l-a descoperit în posesia pictorului Giuseppe Ghezzi, care, la rîndul lui, îl descoperise într-un cufăr.
Manuscrisul a rămas în familia de Leicester timp de mai bine de două secole şi jumătate, respectiv pînă în 1980, cînd a fost cumpărat de colecţionarul de artă Armand Hammer pentru suma de doar 5,6 milioane de dolari.
La moartea lui A. Hammer, preţiosul manuscris a intrat în posesia Muzeului de Artă şi Centrului Cultural „Armand Hammer”, care l-a scos la licitaţie, fiind achiziţionat de Bill Gates pentru suma senzaţională, amintită deja, de aproape 31 de milioane de dolari, adică de două ori şi jumătate mai mult decît se plătise vreodată pentru un manuscris pînă la data aceea.
Bill Gates este un bibliofil cunoscut, colecţia sa incluzînd cărţi rare. De-a lungul sfertului de secol de cînd se află în posesia manuscrisului, acesta a împrumutat Codex Leicester unor muzee din diverse colţuri ale lumii (Dublin, Tokyo, Sydney) pentru a fi expus publicului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?