X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

SMS-ul a împlinit 30 de ani

4 dec. 2022,, 18:00   Externe
1709 0

S-au împlinit 30 de ani de cînd a fost trimis primul SMS, un mesaj test care conţinea urarea: „Crăciun fericit!” şi care a fost recepţionat pe un telefon mobil care cîntărea două kilograme şi 100 de grame, scrie BBC.

SMS-ul a fost trimis de pe un computer de angajatul britanic al unei firme de telefonie către şeful său, posesorul unui dispozitiv mobil de tip Orbitel 901, care se afla la o petrecere de Crăciun şi care nu a răspuns.

Mesajul, însă, devenit faimos între timp, a fost vîndut, anul trecut, la licitaţie, sub forma unui token nefungibil (NFT) cu suma de 132.680 de euro.

Tehnologia SMS a început să fie dezvoltată încă din anii '80, însă primul mesaj a fost trimis pe 3 decembrie 1992.

Obiceiul de a trimite mesaje scrise, de pe telefon, în locul apelurilor vocale, a prins, îşi aminteşte Nigel Linge, profesor de telecomunicaţii la Universitatea din Salford, chiar dacă tastaturile de tip "qwerty", pe telefoane, erau rare.


"Telefoanele mobile erau proiectate pentru apeluri vocale şi pentru primirea mesajelor, nu pentru scrierea lor", spune acesta. Oamenii s-au obişnuit însă repede cu sistemul de scriere de pe o tastatură numerică, care presupunea apăsarea în mod repetat a unei taste pentru a ajunge la o literă anume.

"Obiceiul s-a răspîndit iute ca focul şi în scurt timp oamenii scriau pe tastatura numerică la fel de repede ca pe o o tastatură clasică", îşi aminteşte Ben Wood, analist şef la o firmă de consultanţă în tehnologie. "În prezent, oamenii petrec mai mult timp uitîndu-se la telefon decît vorbind la ele. SMS-ul a dus la această tranziţie", a adăugat acesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?