Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Rusia regretă că nu a fost invitată la reuniunea unde se discută situația din Venezuela

7 feb. 2019,, 15:52   Externe
2239 1

Rusia, susţinătoarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, şi-a exprimat joi regretul că nu a fost invitată la reuniunea internaţională organizată la Montevideo, în Uruguay, pentru a încerca găsirea unei soluţii la criza din Venezuela, informează AFP preluată de Agerpres.

"Speram că Rusia ar putea participa la lucrările care vor avea loc azi la Montevideo, cel puţin în calitate de observator, însă ni s-a spus că un asemenea format nu este prevăzut pentru nimeni", a declarat ministrul-adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, pentru agenţia RIA Novosti. "Avem mari speranţe şi ne-ar plăcea să credem că întrevederea de la Montevideo se va solda cu o importantă contribuţie politică, intelectuală şi creativă pentru reglementarea reală a problemelor în Venezuela", a spus el.

Cu toate acestea, Riabkov a exprimat "îngrijorarea" Rusiei cu privire la informaţiile conform cărora "în timpul acestui eveniment va fi acordată mai puţină atenţie decît era prevăzut dialogului şi reglementării intervenezuelene".

El a atenţionat, de asemenea, asupra tentativelor de "presiune asupra autorităţilor legitime de la Caracas", care ar face din această reuniune, potrivit lui Riabkov, "încă o şansă ratată" de a găsi o soluţie pentru criza din Venezuela.

Uniunea Europeană (UE), opt ţări europene şi cinci din America Latină se reunesc joi în capitala Uruguayului cu obiectivul de a "contribui la crearea condiţiilor care să ducă la un proces politic şi paşnic" pentru soluţionarea gravei crize în care se află Venezuela, potrivit unei surse diplomatice europene.

Această iniţiativă, lansată iniţial de Mexic şi de Uruguay drept conferinţă a "ţărilor neutre" asupra Venezuelei, s-a transformat într-o reuniune a Grupului de contact internaţional lansat de UE la sfîrşitul lui ianuarie la Bucureşti şi la care s-au raliat alte trei ţări din America Latină (Costa Rica, Bolivia, Ecuador).

Juan Guaido, preşedintele partidului social-democrat al Parlamentului venezuelean controlat de opoziţie, s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, invocînd Constituţia. El a fost recunoscut de circa 20 de ţări-membre ale UE, de SUA, Canada şi de mai multe capitale latino-americane.

La rîndul său, Nicolas Maduro, susţinut de Rusia, China, Cuba, Coreea de Nord şi Turcia, a respins ultimatumul UE privind organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate şi acuză SUA că orchestrează o lovitură de stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?