Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Vacanţele la munte se scumpesc în această iarnă

15 oct. 2021,, 09:45   Externe
2230 0

Vacanţe la munte mai scumpe în această iarnă. Hotelierii anunţă deja scumpiri din cauza creşterii de preţuri la gaze şi energie electrică, transmite Noi.md cu referire la observatornews.ro.

Tot din acelaşi motiv şi tariful pentru transportul pe instalaţiile de cablu ar putea fi majorat.

În Poiana Brașov, cele mai multe oferte de cazare pentru Crăciun şi Revelion sînt mai costisitoare ca anul trecut.

Roxana Cojocea, reprezentant Asociația de Turism Poiana Brașov: Aceste scumpiri în lanţ, mai ales la utilităţi, se vor regăsi undeva în preţurile practicate şi pentru sezonul de iarnă.

Hotelierii estimează scumpiri şi de 15%, dar nu cred că asta îi va îndepărta pe turişti.


Roxana Cojocea, reprezentant Asociația de Turism Poiana Brașov: Ce pot să vă spun, cred că în continuare Poiana Braşov va fi o destinaţie căutată, mai ales că avem acei clienţi fideli. Şi nu ştiu dacă vor fi neaparat influentaţi de o creştere de 10-15%.

În Poiana Brașov, cele mai multe pachete pentru Revelion cuprind patru nopți de cazare şi costă peste o mie de euro de persoană.

Laura Ursu, director hotel: 1230 de euro de persoană, pe un pachet de patru nopţi, incluzînd cazare cu demipensiune, cinele festive, cinele de gală pentru serile de 30, 31 şi 1 şi brunch-ul tradiţional din data de 1, servicii la SPA şi bineînţeles pentru copii programe speciale.

Alin Aelenei, director adjunct hotel: Noi avem preţuri pentru pachetul de Revelion începînd de la o mie de euro de persoană, pînă în jur de 1500.

Poiana Braşov are în mod oficial 4.000 de locuri de cazare şi dacă ne bazăm pe statistica ultimelor sezoane de iarnă, puţine rămîn libere de Revelion, chiar dacă unii hotelieri scumpesc serviciile turistice în această perioadă a anului.

La acest moment, în Poiana Brașov, aproximativ 30 la sută din locurile pentru vacanța de Revelion sînt deja rezervate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?