Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Iranul acuză SUA că pune paie pe foc în conflictul din Ucraina

20 sep. 2023,, 08:13   Externe
2488 0

Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a acuzat marţi Statele Unite, în cadrul Adunării Generale a ONU, că "pun paie pe foc" în conflictul din Ucraina, ţară pe care Rusia, un aliat al Teheranului, a invadat-o în februarie 2022, informează AFP.

Aţîţarea "tensiunii şi a violenţei din Ucraina este opera Statelor Unite ale Americii cu scopul de a slăbi ţările europene şi acesta este, din păcate, un program pe termen lung", a denunţat, la sediul ONU din New York, preşedintele iranian într-un discurs virulent împotriva Washingtonului şi a Occidentului, transmite Noi.md cu referire la Agerpres.ro.

El a reafirmat poziţia "fără ambiguitate" a ţării sale, care "nu sprijină niciun război nicăieri, nici în Europa şi nici în altă parte".

Acuzat că a furnizat drone aliatului său rus în războiul din Ucraina, Iranul a asigurat din nou, prin preşedintele său, că "sprijină orice iniţiativă în vederea încetării ostilităţilor, a războiului şi orice măsură politică" în acest scop.

Atunci însă cînd Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţii de condamnare a invaziei ruse în Ucraina, Iranul fie s-a abţinut, fie nu a luat parte la vot.


Statele Unite şi Iran nu au relaţii diplomatice de mai bine de 40 de ani, în urma Revoluţiei Islamice din 1979 şi a luării de ostatici la ambasada americană la Teheran. Cele două ţări s-au apropiat însă în anii 2010 datorită acordului internaţional privind controlul programului nuclear civil iranian din 2015, în schimbul ridicării sancţiunilor americane şi europene. Deşi neagă că vrea să se doteze cu o bombă atomică, Iranul s-a eliberat treptat de angajamentele asumate în cadrul acestui acord ca reacţie la retragerea unilaterală a SUA, decisă în 2018 de preşedintele Donald Trump.

21
1
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?