X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4008

Pe străzile capitalei, tot mai des, este zărit un ”oaspete” neobișnuit

30 sep. 2023,, 23:00   Capitala
13891 0

Un troleibuz denumit generic – retro – este zărit periodic pe străzile din Chișinău. Vineri, 29 septembrie curent, pe rețelele sociale circulă un video de cîteva secunde cu el. Cel mai des se întîmplă să-l prindeți înainte de Hramul Orașului.

Reprezentanții de la Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) de cîțiva ani au aceeași explicație pentru chișinăuieni. „Troleibuzul retro” poate fi văzut pe străzi, cînd face rodaj sau cînd este comandat pentru vreun eveniment. Curînd, spre exemplu, chișinăuienii marchează Hramul Orașului – 14 octombrie, transmite noi.md cu referire la realitatea.md.

Unitatea de transport a fost produsă în anul 1949. Tot sistemul este manual și foarte vechi. Troleibuzul are 30 de locuri pe scaune, mai multe decît sînt în vehiculele noi.

Pe site-ul oficial al RTEC se menționează că oraşul modern a început o dată cu apariţia pe străzile sale a primului mijloc de transport în comun. Evenimentul se producea în a. 1889 şi s-a datorat contractului încheiat de către autorităţi cu o societate de transport din Belgia, Basarabia s-a ales, în urma implementării acestui contract, cu cîteva tramvaie.

Montate pe şine, ele erau trase de 2-3 cai, devenind în scurt timp mijlocul de locomoţie preferat al elevilor, studenţilor, cetăţenilor cu venituri modeste. Orăşenii înstăriţi continuau să se deplaseze cu trăsurile şi fae-toanele, iar călătoria cu tramvaiul, fiind mai ieftină, s-a transformat treptat în cel mai democratic mijloc de transport urban. Primele tramvaie trase de cai erau nişte vagoane cu roţi metalice, asemănătoare cu cele de tren. În anul 1913 s-a renunţat la tramvaiul cu tracţiune animală în favoarea tramvaiului cu tracţiune electrică.


La 12 octombrie 1949, pe artera principală a oraşului (actualmente Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt), au fost puse în circulaţie primele 6 (şase) troleibuze de modelul MTB-82. Într-un frumos octombrie la data de 12 a anului 1949, conform Hotărîrii Consiliului Orăşenesc, pe străzile capitalei a început să circule şi primul troleibuz de tipul MTB pe ruta “strada Gospitalinaia (actuala stradă Toma Ciorbă) – strada Sve-cinaia (actual bd. Gagarin)” cu 30 de locuri. Primul troleibuz a fost condus de către Ivan Grecu.

23
4
2
3
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?