Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

A fost găsită cea mai îndepărtată stea din Univers

9 apr. 2018,, 20:31   Ştiinţă şi IT
6826 0

Hubble continuă să trimită surprize pe Pămînt, chiar și după aproape trei decenii de muncă spațială. Telescopul a capturat imaginea celei mai îndepărtate stele, numită Icarus.

Hubble a obținut o fotografie uimitoare. Imaginea pe care a trimis-o acasă este cea a unei stea strălucitoare albastră, numită Icarus, care se află la nouă miliarde de ani-lumină de sistemul nostru solar. Icarus este cea mai îndepărtată stea din Univers văzută de noi vreodată.

Anterior, telescopul spațial Hublle a văzut cîteva galaxii extrem de îndepărtate. În aprilie 2016 a găsit cea mai îndepărtată galaxie, Gn-Z11, aflată la 13,4 miliarde de ani-lumină, care s-a format la doar 400 de milioane de ani după Big Bang.

Desigur, galaxiile sînt mult mai mari și mai strălucitoare decît stelele individuale din interiorul lor. Totuși, Icarus este specială.

„Este pentru prima dată cînd vedem o stea atît de mare”, a spus liderul studiului Patrock Kelly. „Icarus este de cel puțin 100 de ori mai departe decît următoarea stea individuală pe care o putem studia, cu excepția supernovelor”, a adăugat profesorul.


Între Hubble și Icarus se află un grup de galaxii MACS J1149 + 2223, la aproximativ cinci miliarde de ani lumină distanță. Această masă masivă creează un cîmp gravitațional puternic în spațiul din jurului lui.

Cînd lumina trece prin acest cîmp gravitațional, se îndoaie. Asta face ca noi să vedem obiecte care, în mod normal, nu ar fi vizibile atît de detaliate. MACS J1149 + 2223 mărește steaua Icarus de aproximativ 600 de ori. Chiar și așa, vizibilitatea ar fi prea slabă ca Hubble să poată captura imaginea stelei.

Din fericire, efectul de mărire al galaxiilor a fost amplificat de un obiect din clusterul acestora, care a furnizat un al doilea efect. Astfel, noi am putut avea imaginea lui Icarus. Astronomii nu știu încă cu exactitate ce obiect este. Ceea ce știm e că este de aproximativ trei ori masa Soarelui – cel mai probabil este tot o stea.

În orice caz, Icarus este probabil un supergigant de tip B – o stea extrem de luminoasă, cu o temperatură a suprafeței undeva între 11.000 și 14.000 grade Celsius. Este de două ori mai caldă decît Soarele.

Oamenii de știință spun că acest pixel de lumină din imaginea capturată de Hubble este cea mau îndepărtată stea individuală văzută vreodată, care nu este o supernova. Cercetătorii cred că Icarus va muri, formînd fie o gaură neagră, fie o stea neutronică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?