X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Sportivii care vor participa la Jocurile Olimpice vor beneficia de servicii specializate

30 dec. 2023,, 10:30   Sport
2220 0

Sportivii care vor participa la turneele de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar și cei care au obținut deja calificări, vor beneficia de servicii specializate de asistență medicală și psihologică. În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării a decis constituirea unui grup de medici, kinetoterapeuți, maseuri și psihologi responsabili de acordarea corespunzătoare a acestor servicii.

Secretarul de stat Sergiu Gurin a menționat în cadrul unei ședințe cu grupul de lucru că sănătatea fizică și mentală a sportivilor este un factor decisiv în obținerea celor mai bune rezultate, transmite Moldova1.

„Ne dorim ca cei mai buni specialiști din medicina sportivă să fie implicați în procesul de pregătire a lotului olimpic, creîndu-le sportivilor premisele necesare pentru o participare excelentă la competiții”, a precizat secretarul de stat.

Serviciile de asistență medicală și psihologică vor fi finanțate de Ministerul Educației și Cercetării cu suportul Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.

Pînă acum, 6 sportivi au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Este vorba despre Dan Olaru, Daniela Cociu și Maria Olărașu, Serghei Tarnovschi, Anastasia Nichita și Irina Rîngaci.

5
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?