X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 512

Primul adversar al lui Novak Djokovic la Australian Open 2024

13 ian. 06:00   Sport
2291 0

Tînărul tenisman croat Dino Prizmic (18 ani) va fi primul adversar al sîrbului Novak Djokovic, deţinătorul trofeului, la Australian Open 2024, primul turneu de Grand Slam al sezonului.

Prizmic a acces pe tabloul principal după ce l-a învins în două seturi, 6-3, 6-4, pe tunisianul Aziz Douglas, vineri la Melbourne, pe o căldură sufocantă (34 de grade Celsius), în turul al treilea al calificărilor, transmite agerpres.ro

Aflat pe locul 145 în clasamentul ATP, jucătorul croat a obţinut pînă în recent doar trei victorii în circuitul profesionist, cea mai importantă dintre ele în faţa cehului Jiri Lehecka, în sezonul trecut la Stockholm.

Novak Djokovic, numărul unu mondial, care are în palmares 24 de trofee de Mare Şlem, 10 dintre cele cucerite la Australian Open, s-a antrenat în mod normal începînd de duminică la Melbourne Park, fără să dea vreun semn de durere la încheietura mîinii drepte, care i-a perturbat evoluţiile la United Cup, competiţie desfăşurată recent.

Rusul Daniil Medvedev (locul 3 ATP), un alt favorit care aştepta încheierea calificărilor pentru a-şi afla primul adversar, îl va înfrunta pe francezul Terence Atmane (22 de ani).

Atmane, la fel ca Prizmic, a cîştigat primul şi singurul său titlu Challenger în sezonul trecut, iar cea mai bună performanţă a sa în circuitul ATP a fost accederea în turul al doilea la Shanghai, după ce a cîştigat primele două meciuri de calificare şi apoi l-a învins în primul tur pe australianul Jordan Thompson.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?