Fotbaliștii lui Real Madrid au fost așteptați, la hotelul în care s-au cazat, de aproape 1000 de suporteri. ”Galacticii” au ajuns la hotel în jurul orei 22:00, iar suporterii și-au așteptat cu nerăbdare idolii ore în șir. Unii au fost încîntați că au reușit să-și vadă pe viu favoriții, iar alții au rămas dezamăgiți că madrilenii nu au reacționat la scandările fanilor.
”Este cel mai tare meci din lume. Pentru mine, este mai tare decît finala Cupei Mondiale. Aici îmi doresc să fiu. Sun fan Real Madrid de mic copil. Este uimitor și este ca un vis devenit realitate.”
”Am venit aici pentru cea mai bună echipă din lume. Este echipa noastră favorită. Este echipa numărul unu, Real Madrid.” Forfotă mare și la hotelul unde s-au cazat componenții celeilalte finaliste, FC Liverpool. Chiar dacă au fost mai puțini suporteri, ”cormoranii” au avut parte și ei de o întîmpinare călduroasă. Suporterii clubului englez nu și-au putut stăpîni emoțiile după și-au văzut idolii.
Așa precum și era de așteptat, vedetele lui FC Liverpool și ale lui Real Madrid s-au cazat în cele mai luxoase hoteluri din capitala Ucrainei. O noapte în acestea costă nu mai puțin de 400 de euro. Finala Ligii Campionilor va fi transmisă în direct de CANAL 3, sîmbătă seara, de la ora 21:45.
Adăuga comentariu