X 
Eurovision stiri: 510
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Manchester City a cîștigat, în premieră, Champions League

11 iun. 2023,, 09:42   Sport
2565 0

Manchester City a cîştigat în premieră trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 1-0 (0-0), sîmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul.

City a reuşit să scrie istorie, după ce în 2021 a pierdut prima finală jucată în Champions League, 0-1 cu Chelsea. Golul spaniolului Rodri a făcut diferenţa într-o finală în care echipa antrenată de Guardiola a evoluat crispat, apăsată de miza meciului. Guardiola şi-a trecut în palmares a treia sa Ligă a Campionilor, după cele cîştigate în 2009 şi 2011 cu FC Barcelona.

''Cetăţenii'' au început bine meciul şi au avut o şansă în min. 6, dar şutul cu efect trimis de Bernardo Silva a trecut prin faţa porţii. Inter a jucat compact şi a pus mari probleme campioanei Angliei la construcţie, iar la o minge degajată greşit de portarul Ederson Barella a avut o oportunitate de a înscrie de la distanţă, dar a fost imprecis (26).

City a avut prima mare ocazie de gol, în min. 27, prin Haaland, angajat în careu de De Bruyne, dar norvegianul a intrat în unghi şi şutul său a fost respins de portarul Onana.


Imediat echipa lui Guardiola şi-a creat o nouă situaţie periculoasă, dar şutul lui De Bruyne, pe centru, a fost apărat de Onana (29). Manchester City a primit o lovitură importantă, după ce playmaker-ul De Bruyne s-a accidentat, la fel cum a păţit şi în finala din 2021, fiind schimbat înainte de pauză. Prima repriză s-a încheiat cu o ''ghiulea'' expediată de Akanji de la distanţă, însă imprecis (45+2).

În partea secundă, City a controlat jocul, dar Inter a reuşit să pună probleme, Ederson apărînd şutul lui Lautaro Martinez (59). Manchester City a deschis scorul în min. 68, cînd Akanji l-a lansat pe dreapta pe Bernardo Silva, portughezul a întors mingea la marginea careului, de unde Rodri, venit nemarcat, a plasat perfect balonul lîngă bară. Inter s-a aruncat în atac şi nu a lipsit mult să egaleze imediat.

Akanji a fost surprins dezechilibrat la o centrare în careu, iar Dimarco a trimis lobat cu capul (71), însă balonul a lovit transversala, iar Lukaku nu a putut relua în plasă, potrivit Agerpres. Lukaku (73) a şutat printre picioarele lui Ruben Dias, dar Ederson a fost la post.

Manchester City a avut şansa de a încheia conturile, după o fază construită de Foden (78), care a pătruns în careu, însă a şutat slab şi Onana a apărat. Inter a mai avut o şansă de a egala, însă City a avut şansă (89): Gosens a recentrat cu capul în centrul careului, Lukaku a trimis spre poartă, dar Ederson a respins cu piciorul, iar Ruben Dias a degajat inspirat cu corner, riscînd un autogol.

Meciul s-a încheiat cu o nouă fază fierbinte a nerazzurri-lor la poarta lui Ederson, care a respins mingea trimisă de Gosens (90+6). Manchester City, care a cucerit Cupa Cupelor în 1970, a realizat o triplă pe care doar rivala Manchester United a mai reuşit-o (1999), Premier League, Cupa Angliei şi Champions League în acelaşi sezon. Inter Milano rămîne cu cele trei trofee obţinute în 1964, 1965 şi 2010, cînd echipa era antrenată de Jose Mourinho, iar fundaşul român Cristian Chivu era om de bază.

Nerazzurri au mai jucat două finale, în 1967 şi 1972. Echipele din Albion au cîştigat trei trofee în ultimele cinci finale ale competiţiei, în timp ce Inter a fost ultima echipă din Peninsulă care a cucerit trofeul (2010). Echipele din Anglia au cucerit trofeul de 15 ori pînă acum (din 26 de finale), iar cele din Italia au 12 victorii în finale (din 29). Spania rămîne ţara cu cele mai multe trofee cîştigate, 19 (din 30 de finale).

1
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?