Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4027

La Chișinău a avut loc Campionatul R. Moldova la Armwrestling

13 mar. 2023,, 08:15   Sport
2813 0

Ediția din anul curent a Campionatului Republicii Moldova la Armwrestling a întrunit circa 273 de sportivi și sportive. Campionatul s-a desfășurat la Complexul Sportiv al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și a avut drept scop selectarea sportivilor pentru participare la Campionatul European și Mondial din anul 2023.

„Ministerul Educației și Cercetării susține sportivii, încurajează modul de viață sănătos și practicarea sportului și, totodată, apreciază performanța în acest domeniu. Sportul contribuie la consolidarea societății, îndeamnă la coeziune, pace, incluziune, joc de echipă, iar asemenea competiții precum Campionatul Republicii Moldova la Armwrestling sînt un exemplu bun de urmat pentru generația tînără”, a menționat, în cadrul ceremoniei de deschidere, secretarul de stat responsabil de domeniul sport și tineret, Sergiu Gurin.

Organizarea acestei competiții a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

1
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?