X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

JO de la Tokyo: Protocol foarte strict pentru sportivi

24 sep. 2020,, 08:39   Sport
2539 0

Sportivii ar putea fi supuşi la teste COVID-19 în mod repetat, iar deplasările lor vor fi strict controlate în timpul JO 2020 de la Tokyo, amînate aşa cum se ştie pentru vara anului următor din cauza pandemiei.

Cu mai puţin de un an înainte de eveniment, Grupul de lucru şi organizatorii Jocurilor Olimpice s-au întîlnit pentru a doua oară pentru a discuta o listă de posibile reguli ce vor fi impuse, transmite Agerpres.

Astfel, participanţii la Olimpiadă ar putea fi obligaţi să efectueze un test cu trei zile înainte de sosirea lor în Japonia, apoi un altul la sosire şi mai multe în timpul şederii lor.

Antrenorul şi persoanele care vor veni în contact cu sportivii ar putea fi, de asemenea, supuşi unui regim de testare riguros.

"Testarea este printre cele mai importante lucruri, fie pentru siguranţa sportivilor, fie pentru cea a publicului", a declarat directorul general al Comitetului de organizare a Tokyo-2020, Toshiro Muto.


''Dar asigurarea fiabilităţii verificărilor înainte de plecare şi asigurarea fiabilităţii testării PCR în sine vor fi o provocare'', a adăugat el.

În plus, sportivii ar putea fi nevoiţi să prezinte un plan detaliat al activităţilor lor sau să anunţe dacă se vor deplasa în diferite locuri şi traseul pe care-l vor urma.

De asemenea, ei vor trebui să respecte distanţarea socială, iar spaţiile comune, cum ar fi sălile, saloanele sau băile termale tradiţionale ar putea fi închise.

Săptămîna trecută, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, afirma că este "prea devreme" pentru a risipi incertitudinile cu privire la modul de organizare a Jocurilor de la Tokyo, a căror desfăşurare va depinde în special de progresele înregistrate în depistarea COVID-19 şi a posibilelor vaccinuri.

"Nu ştim cum va arăta lumea mîine. Cum putem spera că vom şti cum va arăta lumea peste 316 zile?", a rezumat şeful CIO, presat de întrebări la finalul unei reuniuni a Comitetului Executiv al instanţei pe care o conduce.

După amînarea istorică a JO de la Tokyo pînă în vara anului 2021, din cauza pandemiei, organizatorii au promis Jocuri "simplificate", cu peste 200 de măsuri studiate, dar nu s-a luat încă nicio decizie concretă, cea mai vizată fiind reducerea numărului de spectatori.

"În următoarele săptămîni, veţi vedea discuţii importante şi intense cu privire la diferitele scenarii" destinate "garantării unui mediu sigur pentru toate persoanele implicate în competiţia din vara viitoare", a spus atunci şeful CIO.

"Nu este uşor, dar desigur se studiază distanţarea socială", afirma el, în condiţiile în care Jocurile vor reuni 11.000 de sportivi din 206 ţări, însoţiţi de cel puţin 5.000 de oficiali şi antrenori, 20.000 de reprezentanţi ai mass-media şi 60.000 de voluntari.

Dar "este prea devreme pentru a da un răspuns concret privind scenariul final", "prea devreme pentru a stabili un termen limită", insista Thomas Bach, care considera că doi parametri cruciali în acest sens sînt "dezvoltarea testelor rapide" şi posibile "vaccinuri" împotriva COVID-19.

În ceea ce priveşte testele rapide de depistare a coronavirusului, "putem fi de un optimism prudent, conform informaţiilor noastre şi a contactelor pe care le avem cu experţi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dar şi cu companii farmaceutice", a explicat responsabilul german.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?