Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Doi renumiți tenisiști, învăluiți în roiul de albine chiar pe terenul de joc

16 mar. 04:00   Sport
1799 0

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care l-a învins pe germanul Alexander Zverev în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (SUA), a recunoscut că îi este oarecum teamă de albine, după invazia a sute de astfel de insecte care a dus la oprirea pentru aproape două ore a meciului de joi.

"Nu o să mint, mi-e puţin frică de albine", a spus rîzînd jucătorul iberic, după victoria cu 6-3, 6-1 în faţa lui Zverev, transmite agerpres.ro

"Am privit cerul şi am văzut mii de albine zburînd, unele blocate în părul meu, altele zburînd spre mine. A fost o nebunie. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva pe un teren de tenis", a povestit el.

Alcaraz, care a avut cele mai multe albine pe partea sa de teren, a suferit o înţepătură fără consecinţe majore şi ambii tenismeni au fugit la vestiare.

Originea problemei a fost o "spidercam'', o camera aflată la mare altitudine, care se mişcă suspendată de cabluri şi pe care s-au instalat sute de astfel de insecte zburătoare.


"Salvarea" a venit de la un apicultor, care, înarmat cu un aspirator şi fără niciun fel de protecţie pe faţă sau pe mîini, cu excepţia ochelarilor de soare, a fost însărcinat să scoată albinele din arenă.

Apicultorul a fost primit cu aplauze de către spectatori şi cu zîmbete de tenismeni, care au revenit între timp pe teren, deşi Alcaraz nu s-a bucurat cînd jocul s-a reluat, pentru că a continuat să găsească cîteva albine izolate, pe hainele şi obiectele sale.

"Vedeam nişte albine cînd mă încălzeam (pentru reluarea meciului), aşa că nu eram sută la sută OK cu albinele de acolo. Arbitrii mi-au spus să încerc, dar nu eram sută la sută sigur să reîncep jocul", a precizat spaniolul.

Campion en titre la Indian Wells, Carlos Alcaraz îl va înfrunta sîmbătă în semifinale pe italianul Jannik Sinner, cîştigătorul ultimei ediţii a Openului Australiei şi care nu a pierdut niciun meci în 2024 (19 victorii consecutive, inclusiv în ultimele trei partide din 2023).

2
3
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?