X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Club din Premier League, cumpărat de un miliardar din Serbia

5 ian. 2022,, 18:15   Sport
3414 0

Southampton Football Club a fost cumpărat de Dragan Solak, un mogul media din Serbia, care a plătit 180 de milioane de euro și a fost consiliat de Rasmus Ankersen, fostul director al lui Brentford, și de Henrik Kraft, un investitor din Londra. Solak ar avea o avere de 1.1 miliarde de euro, fiind primul om de afaceri din Serbia care a devenit miliardar în euro.

După vînzarea lui Newcastle United și Southampton, singurele cluburi din Premier League deținute de afaceriști englezi mai sînt Brentford (Matthew Benham), Norwich City (Delia Smith, Michael Wynn-Jones) și Tottenham (Joe Lewis, Daniel Levy), transmite Noi.md cu referire la punctul.md.

Pachetul minoritar de acțiuni rămîne la familia Liebherr

Milionarul sîrb a achiziționat un pachet de 80% din acțiuni de la afaceristul chinez Gao Jinsheng, care, la rîndul său, preluase clubul, în august 2017. Restul de 20% vor rămîne în continuare în posesia Katharinei Liebherr, care a moștenit acțiunile de la tatăl său, magnatul germano-elvețian Markus Liebherr, fiul întemeietorului companiei Liebherr, care construiește utilaje pentru construcții și macarale și are o cifră de afaceri anuală de aproape 12 miliarde de euro.

Solak, un adversar al președintelui Vucici


Dragan Solak este fondator și președintele Consiliului de Administrație al companiei United Group, care are 40 de milioane de clienți în opt țări și o cifră de afaceri anuală de peste două miliarde de euro, oferind servicii de telefonie mobilă, internet, televiziune prin cablu și producție de film și divertisment în zona balcanică. Compania sa deține posturile de televiziune N1 și Nova TV, care a fost critice în ultimii ani la adresa gruvernului de la Belgrad și a președintelui Aleksander Vucici, acesta și premierul Ana Brnabici descriindu-l ca un aliat politic al lui Dragan Djilas, fostul primar al capitalei sîrbe și un lider al opoziției din țara vecină.

Clubul are una dintre cele mai bune academii din Anglia

Southampton ocupă locul 14 în Premier League, la 10 puncte peste primul loc retrogradabil, va juca pe 8 ianuarie cu Swansea în runda a treia a FA Cup și a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei Ligii de Chelsea. Echipa este antrenată de austriacul Ralph Hasenhuttl, are un lot cotat la 246.75 milioane de euro, joacă pe arena St. Mary’s Stadium (32.400 locuri), iar cei mai cunoscuți fotbaliști din lot sînt Theo Walcott, James Ward-Prowse, Oriol Romeu, Shane Long, Willy Caballero, Fraser Forster și Mohamed Elyounoussi.

Formația din Hampshire are una dintre cele mai bune academii din Anglia, care i-a format pe Gareth Bale, Dennis Wise, Alan Shearer, Kevin Phillips, Wayne Bridge, Adam Lallana, Matt Le Tissier, Tyrone Mings, Luke Shaw, Alex Oxlade-Chamberlain, Theo Walcott, Ben White și Calum Chambers.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?