Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

Campionatul Național de Lupte, un ultim test pentru sportivi înaintea competițiilor europene

19 ian. 10:15   Sport
2773 0

În capitală, se desfășoară Campionatul Național de Lupte, ediția 2024. Peste 220 de sportivi din întreaga țară luptă pentru titlul intern la cele trei probe - lupte libere, lupte feminine și lupte greco-romane.

În prima zi de concurs, 18 ianuarie, au participant sportivii la categoriile olimpice, iar astăzi sînt programate disputele la probele neolimpice, finalele cărora vor avea loc, începînd cu ora 17:00, notează Noi.md.

Campionatul Național de lupte reprezintă un ultim test pentru luptătorii noștri înaintea Campionatului European, rezervat seniorilor, care va avea loc în luna februarie la București, România, dar și pentru turneele de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din vara acestui an.

Sergiu Gurin, secretarul de stat pe domeniul sportului de la Ministerul Educației și Cercetării, prezent joi la ceremonia de deschidere a campionatului, le-a urat succes finaliștilor și le-a dorit învingătorilor să reprezinte Moldova la cel mai înalt nivel pe arena internațională și să obțină cît mai multe cote de participare la Jocurile Olimpice de Vară de anul acesta.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?