X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Un conațional, reținut la frontieră cu droguri

21 feb. 2022,, 09:00   Societate
1776 0

În punctul de trecere a frontierei comun Palanca a fost reținut un cetățean moldovean, asupra căruia s-au depistat substanțe narcotice. Cetățeanul intenționa să treacă în mod fraudulos droguri peste frontiera de stat.

Deconspirarea ilegalității a avut loc în urma măsurilor speciale de investigație, sub coordonarea PCCOCS și petrecute pe marginea informației operative obținute de către ofițerii de investigație ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

În data de 19 februarie a.c., în timpul efectuării controlului al trecerii frontierei de stat a apărut consemnul pe numele unui locuitor al mun. Chișinău, în vîrstă de 40 de ani și pe autoturismul acestuia de marcă Lexus. Conform procedurilor legale, persoana și mașina au fost supuse controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări amănunțite.

Ca urmare, polițiștii de frontieră au depistat asupra bărbatului trei pachețele de tip zip-lock cu zece grame de substanță sub formă de praf, de culoare albă cu miros specific, asemănătoare cocainei. La fel, s-au găsit pachețele din hîrtie ce conțineau două grame de substanță sub formă de praf, de culoare brună, asemănătoare cu heroina.

Potrivit legii, cantitatea de droguri capturată este calificată ca o proporție deosebit de mare. Atît drogurile, cît și automobilul de lux pe care bărbatul îl conducea fiind drogat, au fost ridicate, iar în perioada imediat următoare, pe mijlocul de transport va fi aplicat sechestru, pentru determinarea următoarelor acțiuni procesual-penale, în condițiile în care a fost folosit la comiterea infracțiunii.


Acum, cetățeanul va petrece următoarele 72 de ore după gratii, iar procurorii PCCOCS vor face demersurile necesare plasării acestuia în arest preventiv, pentru investigarea cauzei fără interferențe ilegale. În continuare, au loc acțiuni de urmărire penală necesare stabilirii altor persoane implicate în acțiunile ilegale cercetate. La acest stadiu al investigațiilor, bănuitul se prevalează de prezumția nevinovăției.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?