X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Sute de cazuri de intoxicații, înregistrate în primul semestru al acestui an

20 sep. 2023,, 17:00   Societate
2345 0

Peste 900 de cazuri de intoxicații au fost înregistrate în primul semestru al acestui an. Cele mai multe persoane au avut de suferit din cauza consumului de medicamente, după care urmează intoxicațiile cu alcool. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul Săptămînii Naționale de Prevenire a Intoxicațiilor acute de etiologie chimică.

Conform Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în primele șase luni ale acestui an, 423 de persoane s-au adresat la medic după ce s-au intoxicat cu medicamente, în fiecare al treilea caz fiind vorba despre copii. Un număr considerabil de intoxicații au fost înregistrate în urma consumului de alcool: 166 de cazuri, dintre care 53 sînt copii și adolescenți. Din cauza intoxicației cu alcool patru persoane au decedat, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.

Medicamentele au provocat cele mai multe intoxicații, deoarece nu sînt păstrate sau administrate corect, susține Cristina Stîncă, medic specialist.

„Copiii sînt curioși și dacă găsesc medicamentele provoacă intoxicații accidentale. Multe cazuri au loc din cauza administrării documentelor cu scop suicidal. Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 236 de cazuri”, a afirmat Cristina Stîncă.

Oamenii spun că medicamentele trebuie plasate în locuri greu accesibile dacă în casă sînt copii.


„Le punem cît mai sus, să nu ajungă copii”;

„Le punem într-un dulap special. Părinții trebuie să se intereseze cum se administrează medicamentele”, spun oamenii.

Datele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică mai arată că 358 de oameni au solicitat ajutorul medicului după ce s-au intoxicat cu pesticide, monoxid de carbon, detergenți sau vopsele, ignorînd regulile de siguranță și instrucțiunile de utilizare a acestor produse.

Conform Agenției, anul trecut au fost înregistrate peste 1900 de cazuri de intoxicații acute, care s-au soldat cu 26 de decese.

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?