Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ștefăniță: „Statul își poate salva monumentele prin investiții private”

1 aug. 2023,, 08:30   Societate
3629 0

Arsenalul de clădiri și monumente vechi ale R.Moldova poate fi salvat prin instituirea parteneriatelor publice-private, consideră Ion Ștefăniță, fost director interimar al Agenției de Restaurare a Monumentelor.

Expertul în managementul patrimoniului cultural spune că statul nu dispune de finanțarea necesară pentru a acoperi costurile restaurării monumentelor ocrotite, iată de ce o alternativă ar fi să apeleze la investițiile private, cu condiția stabilirii unor reguli clare de joc.

Ion Ștefăniță s-a referit în special la situația din municipiul Chișinău, menționînd că este nevoie de elaborarea unui plan urbanistic zonal pentru centrul istoric, cu stabilirea unor reguli clare de joc pentru agenți economici și proiectanți.

„Eu pledez pentru o regulă de joc, asta înseamnă un plan urbanistic zonal pentru Chișinăul vechi, elaborat și aprobat de Consiliul Municipal Chișinău. Asta înseamnă - fie că ești beneficiarul unui imobil, sau arhitect proiectant, sau agent economic - toți trebuie să aibă o claritate: ce se poate de construit, ce funcționalitate și cu ce regim de înălțime.


Administrația publică locală trebuie să creeze această regulă de joc. Analizăm gradul de uzură, ce procent a rămas din fostul monument, nu se discută desființările pentru clădirile care au rămas 50%, acolo unde însă au rămas 30% și mai puțin, consider că nu este o infracțiune în cazul în care luăm decizia de reconstrucție, dar cu condiția ca reconstrucția să prevadă păstrarea stilului și a materialelor inițial folosite. Respectiv are de cîștigat statul”, a explicat Ștefăniță.

Ion Ștefăniță spune că în prezent se atestă o indiferență totală în a investi în centrul istoric al capitalei, iar arhitecții-poriectanți nu se grăbesc să inițieze proiecte de restaurare, din cauz birocrației. Din cauza indiferenței, obiectele de patrimoniu se ruinează, mai spune expertul.

„Vă atrag atenția că am fost „medic” pentru monumente timp de 12 ani, am dus interimatul la Agenției de Restaurare a Monumentelor, fiind în această structură am făcut un diagnostic pe tot Chișinăul vechi, pe tot patrimoniul din republică și, acum, ca expert în domeniu, pot să vă spun că finanțarea nu funcționează. Articolul 42 din Legea cu privire la ocrotirea monumentelor rămîne pe hîrtie. Statul se declară impotent în mecansimul de finanțare.

Și atunci cînd statul este impotent, tu poți salva patrimoniul țării prin parteneriat public-privat, cu susținerea agenților economici care au bani pe cont, au un concept, un business plan și trebuie să fie ajutați prin acest parteneriat public-privat. Statul are doar de cîștigat: își salvează monumentele cu investițiile private”, mai menționează Ștefăniță.

2
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?