X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Starea copilului salvat în Magnitogorsk este monitorizată de un originar din Moldova

3 ian. 2019,, 18:00   Societate
3163 0

Copilul de 11 luni, care a petrecut 40 de ore sub dărîmăturile blocului de locuit prăbușit în Magnitogorsk, a fost adus la Moscova, la bordul unui avion special.

Starea copilului este monitorizată de însuși directorul Institutului de Chirurgie şi Traumatologie Pediatrică, Valeriu Mitiş, care este originar din Moldova, mai precis din oraşul Vulcănești, Autonomie Găgăuză din sudul ţării, transmite Noi.md cu referinţă la Gagauzinfo.MD.

Într-un comentariu pentru postul de televiziune moscovit „360”, Valeriu Mitiş a relatat despre starea în care se află copilul salvat ca printr-un miracol.

"Starea copilului, în timpul transportării, a fost stabilă, am putea spune că a suportat zborul satisfăcător. Toţi parametrii au fost stabili. Au fost întreprinse toate acţiunile de terapie intensivă. Faptul că l-am transportat într-o stare stabilă este o dovadă că la Magnitogorsk copilul a primit tot necesarul de îngrijiri necesare”, a spus Valeriu Mitiş.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?