X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Sîrbu față în față cu Grigorciuc

30 mai. 2019,, 13:30   Societate
2673 1

Astăzi a avut loc cea de-a două ședința de judecată în dosarul activistului Pavel Grigorciuc.

Primul ajuns în sala a fost deputatul democrat Sergiu Sîrbu. Imaginea cu Sîrbu a fost publicată de activistul Alexandru Rosco pe pagină să de Facebook.

Alexandru Rosco a postat și un filmuleț în care este prezentată ședința cap-coadă. Pavel Grigorciuc a fost adus în sala de judecată de trei polițiști care-l supravegheau.

Acesta a cerut recuzarea judecătorilor ce au admis demersul procurorilor, care au cerut că Eduard Rudenco, apărătorul activistului, să figureze în dosar în calitate de martor, dar și pentru că i se încalcă drepturile.

Totodată la ședința nu s-a prezentat actualul avocat a lui Pavel Grigorciuc din motiv că avea un alt caz la Curtea de Apel.


Astfel, ședința a fost amînată pentru o dată ulterioară.

Imediat după pronunțarea magistraților Grigorciuc a fost scos din sala de judecată.

Pavel Grigorciuc a fost arestat încă la sfîrșitul lunii martie și de atunci se află în izolator. El este acuzat că l-a lovit peste față pe Sîrbu, după prima ședința a Parlamentului. Grigorciuc spune că democratul l-a insultat. Acum acesta este acuzat de huliganism și riscă pînă la 5 ani de închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?