X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Șefa statului a discutat cu reprezentanții agricultorilor

22 iun. 2023,, 12:29   Societate
2829 0

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu reprezentanții agricultorilor și au discutat principalele probleme cu care aceștia se confruntă. Contextul și efectele crizelor în lanț, inclusiv energetice și de securitate, au generat costuri crescînde pentru producătorii agricoli, notează Noi.md.

Președinta Maia Sandu a subliniat că toate instituțiile statului responsabile de domeniul agriculturii sînt în căutarea unor soluții realiste și viabile pentru susținerea producătorilor agricoli.

Potrivit președintelui Asociației ”Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, „discuția a fost una tensionată”.

„Noi am accentuat faptul că autoritățile au acționat cu mare întîrziere și ceea ce noi am anticipat încă din luna septembrie s-a întîmplat acum cu o reacție foarte întîrziată. Am aflat cu mare regret că informația oferită ieri de domnul ministru a fost un pic eronată. Nu există certitudine că UE va aloca acele fonduri pentru R. Moldova. A fost prezentată doar informația care un pic ne-a îngrijorat”, a spus Slusari.

Reamintim că de mai multe zile, agricultorii din toată țara protestează în inima capitalei. Aceștia și-au adus tehnica în fața Guvernului.

Ce vor fermierii?


„Forța Fermierilor” cere Guvernului de la Chișinău să-și asume public mai multe angajamente, printre care:

  • alocarea, nu mai târziu de 1 august 2023, a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3 000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă;
  • restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grâului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina;
  • obligarea Portului Giurgiulești, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească sau achitarea, până la 1 iulie 2023, a tuturor datoriilor la subvențiilor pentru anul 2022.
5
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?