Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Șefa ANI, Rodica Antoci, suspendată din funcție

18 mar. 2022,, 17:04   Societate
2795 0

Rodica Antoci șefa Autorității Naționale de Integritate a fost suspendată din funcție de Consiliul de Integritate, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

Purtătoarea de cuvînt a ANI Maria Dastic a declarat că: „Dumneaei nu a văzut această decizie, nu cunoaște cu exactitate care a fost temeiul care a stat la baza deciziei. După ce va examina toate aceste nuanțe, Rodica Antoci va ieși cu o declarație”.

Amintim că pe data de 22 ianuarie procurorii Anticorupție au descins cu percheziții acasă la Rodica Antoci.

Potrivit procurorilor, președinta, dar și o angajată a ANI, prin acțiunile întreprinse, ar fi cauzat instituției publice un prejudiciu de 126,5 mii de lei. Într-un caz, ar fi achitat servicii în valoare de peste 29 de mii de lei pentru lucrări de vopsire a automobilelor, deși contractul încheiat între ANI și agentul economic nu includea astfel de servicii. Într-un alt caz, un agent economic contractat a reparat și a instalat uși în edificiul ANI. La scurt timp, pentru că nu le-a plăcut caracteristicile ușilor, contrar prevederilor legale, au contractat un alt antreprenor de la care au cumpărat alte șapte uși în valoare de 97 de mii de lei.

Rodica Antoci a negat acuzațiile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?