Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Ședința de judecată privind prelungirea arestului preventiv pentru Dodon, amînată

19 iul. 2022,, 15:43   Societate
2628 0

Instanța a luat o pauză în examinarea demersului procurorilor privind prelungirea măsurii preventive de arest la domiciliu pentru fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Fostul șef de stat, care a sosit la Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, împreună cu avocații săi, a anunțat că ședința de judecată va fi reluată miercuri, 20 iulie, la ora 09:30.

Fostul șef de stat a declarat jurnaliștilor că organul de urmărire penală ar urmări să-i interzică prin instanță să mai discute cu presa.

„Ședința a fost amînată pentru ziua de mîine. Posibil astăzi comunicăm pentru ultima dată, pentru că vor să-mi interzică să discut cu presa, de aceea au luat pauză pînă mîine. Îi dranjează faptul că discut cu presa, că vorbesc despre fărădelegile lor”, a transmis Igor Dodon.

De cealaltă parte, procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc a declarat că a prezentat instanței probe suplimentare, „care confirmă în mod indubitabil necesitatea de a fi prelungită măsura preventivă, însă așa cum scrie în lege și anume cum scrie în Codul Penal. Cu toate interdicțiile, deoarece legea este egală pentru toți și pentru toți trebuie să fie aplicată. Nu trebuie să fim selectivi, dar echidistant, imparțial și obiectiv la fiecare caz așa cum dictează circumstanțele urmăririi penale”.


Acuzatorul de stat a mai spus că instanța a considerat că urmează să le acorde dreptul avocaților lui Igpr Dodon timp pentru de a lua cunoștință cu aceste probe și urmează să continuăm să examinăm acest demers.

Iarmaliuc a refuzat să facă precizări privind probele prezentate în instanță, motivînd că sînt vizate persoane implicate în urmărirea penală.

Amintim că procurorii au solicitat în instanță prelungirea măsurii preventive de arest la domiciliu pentru fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru încă 30 de zile. Ședința de judecată a fost programată pentru marți, 19 iulie, la ora 14:30, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?