X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Sandu, despre noua șefă a Procuraturii Anticorupție : "Așteptările mele sînt mari"

22 iun. 2022,, 12:00   Societate
2381 0

Sînt multe acte de corupție mare care rămîn în continuare neinvestigate în R. Moldova. Și aici sarcina este dublă pentru noul șef al Procuraturii Anticorupție”.

”Pe de o parte, să realizeze reforma instituției, iar pe de altă parte, să avanseze în special pe dosarele de corupție mare pentru că e o mare întîrziere acolo. Așteptările sînt foarte mari de la noul șef al Procuraturii Anticorupție. Pe bună dreptate oamenii se întreabă de cîți ani mai e nevoie să vedem progrese în investigarea furtului miliardului, investigarea dosarului ”Laundromat”, spune, într-un interviu la RFI, președinta R. Moldova, Maia Sandu, transmite Anticorupție.md.

„Veronica Dragalin ar trebui, pe de o parte, să întreprindă reforma Procuraturii Anticorupție așa încît să fim siguri că acolo nu mai sînt oameni care au participat în scheme de corupție anterior sau care au permis ca aceste acte de corupție să se întîmple. Să se facă reforma, să se consolideze capacitatea instituției. Pe de altă parte, să avanseze în special pe dosarele de corupție mare pentru că e o mare întîrziere acolo. Așteptările mele sînt mari. La fel așteptările cetățenilor sînt foarte mari”, afirmă șefa statului.

Pe bună dreptate, continuă Maia Sandu, oamenii se întreabă de cîți ani mai e nevoie să vedem progrese în investigarea furtului miliardului, investigarea dosarului „Laundromat”. Aici și despre dosarele lui Plahotniuc, Șor, Platon. De asemenea, progrese în investigarea privatizărilor contractelor de concesiune care au fost făcute în deceniul precedent și care a prejudiciat major statul R. Moldova”.

Referindu-se la recentele acuzații lansate de fostul președinte al țării Igor Dodon precum că dosarul său ”este unul fabricat la comanda șefei statului”, Maia Sandu afirmă că are doar un singur mesaj.


„Legea trebuie respectată. Nu am informații despre acest dosar. Instituțiile statului care investighează dosarul trebuie să respecte legea, așa cum trebuie să o respecte pentru orice alt dosar. Aici trebuie să existe mai multă transparență pentru că este implicat un om politic sau un fost om politic. Respectiv, interesul societății este mai mare. Procuratura, Centrul Național Anticorupție, cei care sînt implicați trebuie să comunice, să fie totul foarte transparent și foarte important, să nu admită abuzuri, să fie respectată legea”, a punctat Maia Sandu.

În altă ordine de idei, șefa statului a vorbit la RFI despre „situația dramatică” legată de creșterea prețurilor în R. Moldova.

„Este o situație dramatică. Prețurile într-adevăr au crescut foarte mult, mai mult decît în alte țări, chiar dacă acum vedem și în alte țări o dinamică destul de accelerată a inflației. În cazul R. Moldova, pentru că sîntem o țară cu venituri mici, o țară în care există încă multă sărăcie, ponderea consumului de resurse energetice și ponderea cheltuielilor pentru produsele alimentare este destul de mare în bugetul familiei. Asta vorbește despre faptul că bugetul familiei este mic. Și în momentul în care a crescut atît de mult prețul la resursele energetice, a crescut mult și prețul la produsele alimentare, iată din contul ăsta avem o inflație mai mare decît în altă parte. Înțeleg că această explicație nu ușurează situația cetățenilor”.

„Guvernarea trebuie să urmărească și acolo unde sînt abuzuri pe piață, să le oprească. Banca Națională a Moldovei trebuie să-și facă lucrul mai bine, instituțiile care trebuie să combată monopolurile, înțelegerile de cartel. Dar cel mai important, Guvernul trebuie să vină cu măsuri de sprijin în special pentru cei care au venituri mici. E lucrul pe care îl poate face Guvernul. Executivul nu poate să controleze prețurile la resursele energetice pe care le importăm”, a conchis la RFI președinta R. Moldova, Maia Sandu.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?