Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4008

Rusu despre cazul Arinei Spătaru: o inovație pentru Republica Moldova

29 sep. 2023,, 08:15   Societate
2790 0

Cazul cu implicarea președintei ALDE, Arina Spătaru, este o inovație pentru Republica Moldova. O spune șeful Centrului Național Anticorupție potrivit căruia chiar dacă Arina Spătaru a cerut CNA să-i fie asigurată paza de corp, solicitarea este expediată procurorilor.

Șeful CNA a menționat că măsurile speciale de investigație cu participarea Arinei Spătaru au fost autorizate doar pe teritoriul Republicii Moldova și nu au existat colaborări cu alte state în privința acestui caz, notează IPN.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, președintei ALDE, Arina Spătaru, i-a fost atribuită calitatea de investigator sub acoperire după ce a fost audiată în calitate de martor pe marginea discuțiilor purtate în Israel cu Ilan Șor. Procuratura a explicat că pe teritoriul statului Israel nu au fost autorizate și nici efectuate măsuri speciale de investigație cu participarea Arinei Spătaru. Șeful CNA spune că instituția pe care o conduce a oferit sprijin Procuraturii Anticorupție pe cazul dat doar în faza inițială.

„Este un caz deosebit în sensul instrumentelor care s-au aplicat. Este o inovație pentru Republica Moldova. Acest caz a fost instrumentat aproape în întregime de colegii de la Procuratura Anticorupție, cu suportul altor autorități. Noi am intervenit la etapa inițială. Din cîte cunosc, toate măsurile de investigații speciale au fost efectuate pe teritoriul Republicii Moldova. Uitîndu-ne la reglementările privind cooperarea pe domeniul penal, dacă se efectuează operațiuni comune cu alte state, e nevoie de implicarea ambelor părți. Din precizările colegilor de la Procuratura Anticorupție, acest caz nu a implicat astfel de episoade”, a spus Iulian Rusu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.


După ce a anunțat public despre colaborarea cu procurorii în vederea deconspirării modalității de finanțare ilegală a partidelor de către condamnatul penal Ilan Șor, Arina Spătaru a cerut CNA pază de corp.

„Decizia se ia de către procuror. Asta prevede codul de procedură penală. Noi redirecționăm această solicitare, iar asigurarea pazei se face de către Ministerul Afacerilor Interne”, a spus directorul Centrului Național Anticorupție.

La 22 septembrie, ex-deputata Arina Spătaru a recunoscut că a colaborat cu oamenii legii în dosarul finanțării ilegale a partidelor de către grupul criminal Șor. Potrivit Arinei Spătaru, în cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu condamnatul Ilan Șor, acesta ar fi recunoscut că beneficiază de suport din partea Federației Ruse pentru a deturna parcursul european al Republicii Moldova.

0
4
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?