Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Rosian Vasiloi, despre tragedia de la Aeroport

7 iul. 2023,, 10:26   Societate
6051 0

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a venit cu o primă reacție publică, după atacul de acum aproape o săptămînă la Aeroportul Internațional Chișinău, soldat cu două victime.

Vasiloi anunță că a fost în toată această perioadă alături de familia polițistului ucis și că a dispus mai multe măsuri menite să sporească securitatea la frontieră. Inclusiv, spune șeful de la frontieră, a fost dispusă inițierea unei anchete de serviciu, urmare a tragicului eveniment.

Totuși, în mesajul publicat puțin timp în urmă, Vasiloi nu menționează în niciun moment demisia solicitată în acest timp de societatea civilă, dar și mai multe partide politice.

Șeful de la frontieră susține că atacul de la Aeroport, soldat cu două decese, impune luarea mai multor decizii de intervenție pe structură. Pregătirea antiteroristă a personalului va deveni, astfel, una prioritară, dă asigurări Rosian Vasiloi.

„Viața polițiștilor și polițistelor de frontieră și a cetățenilor aflați în tranzit prin punctele de frontieră trebuie protejate cu orice preț. Primul curs va fi lansat luni, 10 iulie 2023. Ofițerii implicați în curs vor fi dotați cu echipamente și armament modern”, anunță Vasiloi, transmite Noi.md cu referire la newsmaker.


Șeful Poliției de Frontieră anunță că a dispus, în această perioadă, inițierea anchetei de serviciu, care a fost comasată cu procedura inițiată de subdiviziunea specializată a MAI.

La fel, spune Vasiloi, au fost dispuse măsuri per sistem de accelerarea perfecționării pregătirii militare a cadrelor proprii și a dotării acestora cu echipament modern care să facă față amenințărilor teroriste.

„În toate aceste activități beneficiem de sprijinul partenerilor noștri din FRONTEX, SUA, România, Ucraina, Polonia, Letonia, Lituania. Le mulțumesc pentru mesaje de compasiune și condoleanțe pe care le-a primit Poliția de Frontieră în aceste zile”.

Amintim că în urma atacului armat din 30 iunie de la Aeroportul Internațional Chișinău și-au pierdut viața polițistul de frontieră, Serghei Muntean, și angajatul securității aeroportuare, Igor Ciofu.

0
1
1
0
17

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?