Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Rizea este întemnițat la Penitenciarul Vaslui

28 apr. 2023,, 17:00   Societate
2984 0

Luat sub escortă de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, după ce a fost extrădat de autoritățile moldovenești, Cristian Rizea a fost întemnițat noaptea trecută în Penitenciarul din Vaslui.

Cristian Rizea va rămîne la Penitenciarul Vaslui pe durata perioadei de acomodare – carantina, cum este denumită oficial – timp în care se va finaliza procedura privind stabilirea închisorii unde va fi executată pedeapsa, au confirmat oficialii instituției, pentru Libertatea.

Perioada de carantină în cazul persoanelor încarcerate se întinde pe durata a 21 de zile.

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv pe 18 martie 2019, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

La momentul actual, pe numele acestuia, mai sînt cîteva dosare pe rol și în Republica Moldova.


Înainte de a fi condamnat definitiv, el s-a stabilit în Republica Moldova, unde a solicitat azil politic. Cererea i-a fost respinsă. După ce luna trecută a pierdut și procesul privind anularea decretului prin care i s-a respins cererea de azil, Rizea a fost declarat de autoritățile moldovene indezirabil.

11
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?