X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Rezultatele perchezițiilor efectuate, ieri, în Penitenciarul nr.18 Brănești

17 aug. 2023,, 15:15   Societate
3120 0

Oamenii legii au documentat acțiunile ilegale ale unui grup criminal organizat specializat în comiterea escrocheriilor săvîrșite prin intermediul apelurilor telefonice.

Membrii grupului criminal, se prezentau la telefon ca „ofițeri ai secției fraude bancare” ai băncii comerciale, la care sînt deservite victimele, notează Noi.md.

Sub pretextul curmării unor tranzacții dubioase, indivizii au solicitat şi au obţinut informații confidențiale, privind datele cardurilor bancare ale persoanelor telefonate, ulterior sustrăgînd mijloacele financiare din conturile acestora.

În urma acțiunilor criminale a fost cauzat un prejudiciu de peste 500.000 de lei.Pe caz, au fost stabilite 7 persoane, cu vîrstele cuprinse între 25 și 32 de ani, actuali și foști deținuți ai Penitenciarului nr.18 Brănești, iar persoanele implicate în extragerea și lichifierea mijloacelor financiare sînt rude sau cunoscuți ai acestora.

Liderul grupului criminal organizat s-a dovedit a fi deținut de 25 de ani din același Penitenciar. De la domiciliile figuranților și a complicilor acestora au fost ridicate: 10 telefoane mobile, trei tablete, carduri bancare precum și mai multe înscrisuri de ciornă.


2
0
2
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?