Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Primarul din Bulboaca a anunțat cîți bani s-au cheltuit pentru pregătirile de Summitul din 1 iunie

24 mai. 2023,, 12:34   Societate
3084 0

Primarul satului Bulboaca, acolo unde va avea loc Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie, anunță că pînă în prezent s-au cheltuit 600 mii de lei din bugetul localității pentru lucrările efectuate de înaintea evenimentului din 1 iunie.

„Ce ține de noi personal, am amenajat patru intrări, patru stații, iluminatul sradal, cositul, o parcare, două garduri sub formă de tricolor, unul de 30 de metri și înălțimea de trei metri. Acum tot mai merg niște lucrări de pavare, bordură”, a declarat Mihai Platon, notează protv.

Totodată, primarul a metionat că în ziua Summitului locuitorii din Bulboacacare vor avea nevoie să se deplaseze, pentru că activează sau unele motive concrete, vor primi niște permise specializate, sub formă unor ecusoane, iar cei care se vor deplasa cu automobilele vor primi permise specializate care vor fi eliberate de poliție.

La început acestui an, autoritățile au anunțat că cea de-a două reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc în Republica Moldova. Cei 47 de președinți și șefi de guverne, care urmează să vină în țară noastră pe dată de 1 iunie, vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina, apărarea democrației și consolidarea securității energetice. Comunitatea Politică Europeană a fost creată anul trecut, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron. Prima reuniune a avut loc în octombrie, anul trecut, la Praga.

4
0
0
2
21

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?