Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005

Preşedinţia va continua să protejeze şi să susţină limba rusă în Moldova

8 oct. 2019,, 18:30   Societate
2937 4

Administrația Președintelui va acorda și în continuare o atenție deosebită păstrării și susținerii limbii ruse în țara noastră.

Este declaraţia președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, făcută de el în cadrul întrevederii sale cu Eleonora Mitrofanova, Președintele Agenției Federale pentru problemele Comunității Statelor Independente, ale compatrioților care locuiesc în afara granițelor și pentru colaborare umanitară pe plan internațional (Rossotrudnicestvo), care se află într-o vizită în Republica Moldova cu ocazia aniversării a 10-a de la deschiderea reprezentanței Agenției respective în țara noastră, transmite Noi.md.

Șeful statului a salutat înaltul oaspete și și-a exprimat recunoștința față de partenerii ruși pentru realizarea unui șir de proiecte culturale, umanitare și educaționale în Republica Moldova. Igor Dodon a menționat importanța aprofundării cooperării, subliniind în mod special faptul că Federația Rusă este un partener strategic al țării noastre.

În cadrul discuției, cei doi oficiali au examinat planurile de acțiuni comune care vor fi întreprinse pe viitor în colaborare cu reprezentanța Rossotrudnicestvo în Moldova. În special, s-a menționat necesitatea extinderii programelor de instruire a studenților din Moldova în instituțiile universitare din Rusia și a recalificării cadrelor pedagogice în Rusia.

În acelaşi context, părțile au vorbit despre importanța deschiderii la Chișinău a filialei unei dintre cele mai mari universități din FR, astfel ca tinerii din țara noastră, în special, vorbitorii de limba rusă, să nu fie nevoiți să plece din Moldova pentru a studia în alte țări.


În acelaşi timp, Președintele țării a venit cu inițiativa de a realiza un amplu program de susținere multilaterală a tuturor instituțiilor preșcolare și preuniversitare din Republica Moldova în care procesul educațional se desfășoară în limba rusă. „Consider că este necesar ca, în comun cu conducerea Federației Ruse, să fie acordată asistență financiară, tehnică, didactică cetățenilor vorbitori de limba rusă din Moldova”, a specificat Igor Dodon.

Șeful statului a asigurat-o pe doamna Mitrofanova de faptul că Administrația Președintelui va acorda și în continuare o atenție deosebită păstrării și susținerii limbii ruse în țara noastră.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?