X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Președintele CEC a comentat cazul de la Editura „Universul”

12 noi. 2020,, 15:24   Societate
6576 1

Președintele Comisiei Electorale Centrale(CEC), Dorin Cimil, a oferit o reacție despre cazul de la Editura „Universul”, unde au fost tipărite ziarele ce conțin mesaje în favoarea candidatului susținut de socialiști la prezidențiale, Igor Dodon.

„Noi avem patru sesizări depuse pe acest aspect, precum și pe alte aspecte legate de finanțarea sau de raportarea financiară a concurenților electorali. Am dispus ca persoanele vizate să prezinte referințe și probe în aceste sesizări. Totodată, am solicitat probe de la Poliție, să ne dea constatările pe care le-a făcut la fața locului.

Comisia Electorală Centrală a sesizat și Ministerul Economiei și Infrastructurii, care să demareze o anchetă, și să prezinte informații de la cele două tipografii care sînt vizate în sesizări. Vom aduna toate actele și sperăm să analizăm mîine sau cel tîrziu în ziua de sîmbătă aceste sesizări. În cazul în care se vor depista încălcări, urmează aplicarea prevederilor codului legal care prevăd avertismetul, cererea privind excluderea din cursa electorală, dar și alte sancțiuni conform articolelor 74-75 din Codul Electoral”, a declarat Cimil pentru Ziarul de Gardă.

Reamintim căIgor Dodon va cere investigarea penală a deputaților din opoziție care au intervenit ieri la editura „Universul”, acolo unde era depozitat un tiraj masiv de materiale electorale. Anunțul a fost făcut de șeful staff-ului electoral al lui Dodon, deputatul PSRM Vlad Bătrîncea.

Șeful staff-ului electoral al lui Dodon respinge acuzațiile opoziției și spune că materialele electorale au fost tipărite la „Universul” în conformitate cu „un subcontract” semnat dintre SRL „EditTipar Grup”, care era indicată pe aceste ziare, și Editura Universul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?