Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Poliția a încheiat campania "16 zile de activism împotriva violenței asupra femeii"

10 dec. 2021,, 15:45   Societate
1950 0

În cadrul celor „16 Zile de Activism împotriva Violenţei asupra Femeii” (25 noiembrie – 10 decembrie 2018) Poliția Națională a desfășurat activităţi de informare, dezbateri, prezentări pe tema violenţei în familie, care au avut ca scop sensibilizarea şi conştientizarea comunităţii privind violenţa în familie şi nu numai, precum şi asupra consecinţelor, de cele mai multe ori dramatice, transmite noi.md.

Datele de debut şi sfârşit ale campaniei nu sunt alese întâmplător: 25 noiembrie – Ziua Internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeii, iar 10 decembrie este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului – tocmai pentru a se sublinia faptul că violenţa este o încălcare a drepturilor omului.

În această ordine de idei, un scop important al Campaniei a constat în sensibilizarea şi informarea comunității cu privire la violenţa bazată pe gen, atât la nivel naţional cât şi local.

Astfel, polițiști din toată țara au desfăşurat peste 250 de activităţi educaționale în rândurile agresorilor familiali, unde au participat circa 1 452 de agresori familiali.

De asemenea, au fost susținute în jur de 550 de lecții informative atât cu elevii cât și cu studenții despre ce înseamnă violenţa în familie, ce o cauzează, cum se manifestă, care sunt tipurile de abuz, cum îi afectează pe membrii familiei şi cum pot fi ajutate persoanele aflate în situaţii de violenţă în familie. Totodată au fost distribuite peste 27 de mii de pliante informative.


Poliția în comun cu reprezentanții autorităţilor administraţiei publice locale și asistenții sociali comunitari, au vizitat 2859 familii din categoria celor social-vulnerabile.

Poliţia Nu încurajează şi Nu susţine sub nici o formă acţiunile violente în mediul familial şi face un apel către cei care cunosc despre un caz de violenţă să apeleze la numărul scurt 112 pentru a interveni şi reduce riscurile de victimizare în mediul comunităţii.

Cum poţi ajuta o victimă:

Ori de câte ori bănuieşti existenţa unui abuz intrafamilial, încearcă să discuţi separat cu victima, să-i arăţi că te preocupă ce i se întâmplă şi că eşti alături de ea. Asigur-o că eşti gata să-i asculţi problemele şi că ce îţi va spune va fi confidenţial.

Sunt şi cazuri în care victima nu doreşte să te implici şi nu doreşte să se afle situaţia ei. Respectă-i decizia şi spune-i doar că eşti gata să ajuţi la nevoie.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?